Seria Fiicele Lunii - 1. Atingerea Ana ajunge în orașul Fortuna, unde trebuie să aibă grijă de Miruna, o fetiță de șapte ani. Fortuna, un orășel aflat între munți, ascunde întâmplări neobișnuite, dincolo de puterea de înțelegere a omului obișnuit.
În conacul familiei Stoian, tânăra trebuie să învețe să controleze puterea Atingerii - forța care îi permite să pătrundă în mințile oamenilor. Putere care pentru ea a fost până acum un blestem. Într-o lume plină de mistere, de Umbre, de Iele și de silfide, Ana trebuie să se învingă pe ea însăși, să își transforme teama în îndrăzneală și blestemul în dar, trebuie să își încalce jurămintele depuse, pentru că ea are un rol important în evenimentele declanșate de forțele puternice ale răului. Fragment din volumul "Atingerea" de Bogdan Ispas: "Cineva o prinde brusc de încheietura mâinii stângi și o trage, are un trup mai înalt decât al ei și este îngrozitor de puternic. Încearcă să țipe, dar atacatorul îi acoperă gura cu mâna dreaptă, anticipându-i intenția. Îi imobilizează ambele mâini la spate, prinzând-o de încheieturi cu cealaltă mână. În imposibilitatea de a țipa, vrea să se zbată, dar forța ei este cu mult inferioară. Îi simte fiecare mușchi încordat apăsându-se de spatele ei. - Nu are niciun rost să te zbați. Sunt mult mai puternic decât tine! Vocea masculină care rostește aceste cuvinte i se prelinge încet în urechi, strecurându-i parcă în trup cuburi de gheață. Are părul lung. Câteva fire îi ating obrazul și o gâdilă enervant. Încetează să se mai zbată. Este o încercare inutilă prin care nu face altceva decât să-și consume energia – energie pe care o poate folosi în alt scop. Privește spre partea superioară a scărilor sperând ca Andrei să apară și să o salveze. Atacatorul o strânge atât de tare încât maxilarul îi amorțește. Într-adevăr, are o forță inumană, mai mult, deși are contact direct cu el, nu vede nimic. Absolut nimic, ca și cum... ca și cum acesta nu ar avea amintiri. „Imposibil, toți oamenii au amintiri.” Același lucru se întâmplă și când vine în contact cu Miruna, deci nu prea este relevant. Doar că, în prezența fetiței, este mereu liniștită. Acum inima îi bate atât de tare, încât are impresia că o poate auzi oricine. Apoi bărbatul începe din nou să vorbească, umplându-i întregul corp cu sloiuri de gheață. - Povestea abia a început. Fata este a noastră. Un moment de neatenție și poate apărea o mână care să o tragă în întuneric. Exact ca acum, termină însoțindu-și cuvintele cu un râs la fel de rece ca respirația lui, dar destul de rezervat, semn că nu vrea să fie descoperit. Numai că atunci va fi pentru totdeauna. Ana spera că Miruna nu aude ce se întâmplă. Leșina când ușa masivă de la intrare se deschide larg și un val de răcoare pune stăpânire pe toată camera. Se simte eliberată din strânsoare și împinsă în față. Se împiedică și cade. Se prăbușește pe parchet cu un bufnet înfundat, scâncind de durere, având în continuare în minte imaginea Mirunei. Lacrimile fierbinți pe care le varsă și de care abia acum devine conștientă se transformă în dare reci sub atingerea aerului răcoros de afară. O trezesc la realitate. Apa curge în șiroaie interminabile de pe acoperiș, transformând spațiul din fața casei într-o masă neuniformă, greu de străbătut cu privirea. În ușa stă o siluetă care se îndreaptă cu repeziciune spre ea, amenințând-o cu degetele ca niște tentacule. Da să țipe, când întunericul dispare. Lumina proaspăt readusă la viață îi revelează chipul cuprins de uimire al lui Petru. - Ce faci acolo jos? Poartă un impermeabil de pe care picăturile se preling nestingherite pe parchet, formând băltoace în jurul lui. Ana se ridică și, ignorând hainele ude leoarcă ale lui Petru, îl îmbrățișează. Privește apoi în jur, dar bărbatul acela a dispărut. - Au fost doar câteva probleme minore, nu trebuie să vă faceți griji, se aude vocea calmă, dar cu efect întârziat, a lui Andrei. Coboară scările în șosete. Are cămașă desfăcută la primii doi nasturi și pare extrem de obosit. Apoi observă fată încă uimită a lui Petru și pe cea răvășită a Anei. Îi atinge chipul. Privește urmele rămase acolo unde atacatorul a prins-o cu câteva secunde înainte. Văzându-l pe Andrei, un sentiment de căldură și liniște îi invadează mintea și corpul. - Ce s-a întâmplat? o întreabă alarmat. - A intrat cineva în casă, reușește să articuleze Ana printre suspine. - Ești... Ești sigură? mai adaugă acesta cu ochii mari de uimire. Calmul vocii lui Andrei este înlocuit de panică, în vreme ce uimirea lui Petru se accentuează. Miruna își face apariția din camera de zi. Toți își întorc privirea către ea. Ana își trage repede gulerul până la nas. Noroc că poartă o bluză pe gât, deși, inițial, dimineața nu voise să o îmbrace. - Mergeți în camera de zi cu toții. Tonul lui Andrei este precipitat. Gesticulează spre destinația unde cei trei ar trebui să ajungă, în timp ce el se îndreaptă spre bucătărie."
