Metodologii manageriale, lucrare de referință în domeniul managementului, apare sub atenta îngrijire a domnului Ion Popa, decan al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, dar și a profesorului Eugen Burdus.
În cadrul celor 12 articole autorii evidențiază aspecte privind necesitatea dezvoltării și schimbării organizației, conceptul de management al schimbării organizaționale, metodologia schimbării organizaționale, diagnosticarea organizației, analiza mediului extern al organizației, elaborarea strategiei organizației, reproiectarea structurii organizatorice, perfecționarea sistemului informațional, îmbunătățirea proceselor decizionale, adaptarea motivării la particularitățile personalului, întărirea culturii organizaționale, precum și aplicarea unor metode, sisteme și tehnici de management.
