Metodologia elaborării lucrărilor științifice. Curs universitar Preocupări metodologice au apărut odată cu primele încercări de explicare științifică a lumii. Hegel face un important pas înainte în momentul în care consideră că metodă nu e nimic altceva decât structura întregului, stabilită în pură sa esențialitate.
Metoda este un mijloc eficace al gândirii. Adecvarea metodologică se regăsește în adevărul dobândit. O bună cunoaștere, explicare și interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclama o metodologie corespunzătoare în baza căreia să se realizeze o înțelegere științifică a mecanismului acțiunii sociale a dreptului, a funcțiilor lui, a esenței, conținutului și formei dreptului. Metoda juridică cuprinde, mai întâi, analiza de text, spre a explica înțelesul legii, dar și împrejurările sociale și istorice care au determinat apariția acesteia (etapă “dogmatică”), dar nu se oprește aici, fiind nevoie și de o “etapă cazuistică“, ce presupune o viziune sociologică, în care se cercetează, dincolo de text, mediul social în care textul legal își duce existența (Ch. Eisenmman). Metodologia juridică reprezintă sistemul unor factori de relativă invariantă într-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile care se stabilesc între diferite metode (particulare, individuale) în procesul cunoașterii fenomenului juridic. O metodă, în sensul adevărat al cuvântului, trebuie să fie determinată de însuși obiectul cercetării științifice, trebuie să corespundă legilor acestuia. Între diversele trepte metodologice - generală, particulară, singulară - se stabilesc raporturi complexe, în cadrul cărora se pot distinge aspecte caracteristice legăturii dintre general și particular, dintre parte și întreg, dintre proces și moment etc. Raporturile, legăturile, relațiile care se stabilesc între diferitele metode, fie înainte, fie în timpul, fie după încheierea actului de cercetare științifică alcătuiesc obiectul metodologiei juridice. Strânsă colaborare între diferitele metode de cercetare este indispensabilă actului de cercetare întrucât fiecare are vocația de a sesiza universalul.
