Optsprezece poete, prozatoare și eseiste povestesc despre posibilitatea scrisului după apariția copiilor: firesc, uman, cu autenticitatea și curajul confesiunii. Textele vorbesc despre transformări profunde, care au atins și scrisul, despre relația cu lumea din jur, despre reușite și obstacole și, nu în ultimul rând, despre forme de dragoste și atașament ヨ față de copii și față de propriile cărți.
O scriitoare care este și mama e inevitabil pusă în față un șir de decizii sensibile, iar Povesti cu scriitoare și copii aduce la suprafața mărturii despre încercările de fiecare zi, în care scrisul a rămas o prezență vitală, chiar și atunci când nu a (mai) fost o prioritate.
