Arhitectura luminii. Analiza spectrală Sfântul Nicodim Aghioritul vorbea despre distragerea atenției, folosind sintagma "paza simțurilor". Prin aceasta, el înțelegea să nu te uiți la orice, să nu auzi orice etc, ci să fii concentrat pe ceea ce este important de făcut.
Practicând orice virtute domestică sau publică unde controlul de sine ne restrânge acțiunile la cele bune, puterea ne ajută iar dreptatea ne conduce în toate acțiunile, fără a uita nicio clipă de bunăvoință și compasiune, de fidelitate și obediență. Aceste calități ne fac și pe noi mai buni, dar ne și transformă în exemple pentru toți ceilalți din jur, pentru că noi am văzut deja Lumină. - Daniel-Emil Bichir Textele incluse în prezentul volum sunt rezultatul dezbaterii publice din vara anului 2019, de la „Maratonul Școlii de Vară - George Buluța". Cei șase autori ai textelor din volumul Arhitectura luminii au fost invitați să conferențieze la Hotelul Gott pe teme privitoare la parcursul pe calea cunoașterii Coordonator: Daniel-Emil Bichir Autori: • Radu Homescu • Vili I. Cotrescu • Augustin Ioan • Cristian Muntean • Adrian Lesenciuc • Claudiu Dobrițoiu Fragment din volumul "Arhitectura luminii" de Daniel-Emil Bichir: "Un rest. Despre rostul de a ne întoarce la cuvinte. Cum a ajuns modestul rostrum din latina să dea prin rost atât de mult în limba română? Să pornim de la rost ca materializare a limbii, ca punere a sa în act. Rostul ca înțeles, rațiune, noimă derivă din rostul ca punere în act a limbii. Separat de fiecare sens al substantivului, iau naștere verbele a rosti și a rostui. Infinitivul lung al primului, rostire, dă naștere substantivului care își face treptat loc în limbă, în locul mai vechiului rost, în primul sens luat în calcul. Rostirea nu pierde, însă, ca înțeles, simultaneitatea enunțării și punerii în ordine; dar nu asigură integritatea în sine, ci adâncește o sine a rostului ascunsă în șinele larg al articulării, al exprimării. Sinea se ascunde în sine, fără obligația atingerii rostului, dar nu fără rost. Și totuși, rostul e mai mult decât temei, normă, rațiune, înțeles, sens, axiomă, rânduiala. Rostul e apeiron, fundamentare în limbă, principiu infinit ce stă la baza limbii, a ființei, a rostirii. Atunci, rostul – adânc prin însăși rostirea lui – precede rostirea. Că rost; rostuirea e arbitrară. N-ar fi decât calea spre rostul ce precedă rostirea. A rostirii întru început. Din sinea sa, șinele devine orizont, în pragul înfăptuirii lingvistice, prin cuvânt, orizont ontonomic al ființei. „La capătul ei, deci, rostirea devine, într-un fel, tăcerea ființei” (Noica, 1987:27). În analiza spectrală, etnonimul de duce la capătul rostirii, la tăcerea ființei. Dar asta nu ne scuză." (Fragment din Identitatea în lumina interogării propriului nume. Analiza spectrală a cuvântului VALAH de Adrian Lesenciuc)
