Volumul acesta de poezii vine să ne amintească faptul că Roxana‑Elena Bejan este deja poetă, iar acest statut al său nu trebuie ignorat, dacă ținem cont că, de fapt, poezia sălășluia de mult timp în adâncul său, așteptând doar clipa când să irupă.
Și așa s‑a și întâmplat, apărând în lumina tiparului o blândă invocație între rostit și nerostit, un fel de strigăt șoptit, prelungire de gând între un anotimp și altul. Dacă încercam o ușoară trecere în revistă a conținutului, găsim o poezie de construcție verticală, care te atrage magic spre lumină dinlăuntrul unui suflet cuminte și așezat tainic în trup. Eul este un spectator avizat și detașat al reprezentației uneori violente pe care o urmărește și de care se lăsă înghițit pentru a putea relata din interior. - Profesor Carmen Pasat, Membru al Ligii Scriitorilor din România E nunta‑n cer E nunta‑n cer și pe pământ Și clopotele sună Când îngerii cântă în cor, Mirenii toți s’aduna E nunta‑n cer și pe pământ Și te‑am ales pe tine Să‑mi fii tu soț, să‑ți fiu eu soața Iar martori, Îngeri să ne fie E nuntă‑cer și pe pământ Și azi ne‑ncununăm că Regii Domni‑vom ani, milenii chiar Dansând mereu al vieții vals E nunta‑n cer și pe pământ Și‑asculți cum sună pianina Când cânta ea, Regina ta De azi, de ieri, din totdeauna E nunta‑n cer și pe pământ Și noi domnim ca Regii Iubindu‑ne din veac în veac De ani, de secole, milenii
