Rezumat Vantul prin salcii - Kenneth Grahame

Vântul prin sălcii (The wind in the willows) a cunoscut o notorietate instantanee, fiind publicat în douăzeci și cinci de ediții în numai două decenii de la apariție. Însă, în ciuda succesului cărții, Kenneth Grahame nu a încercat niciodată să scrie o continuare a acesteia.
Citește tot rezumatul cărții Vantul prin salcii...   Romanul ne introduce în lumea magică a copilăriei autorului, în care timidul, dar aventurierul Șobol, istețul, curajosul și boemul poet Șoarece-de-apă, ursuzul, devotatul și respectatul Bursuc, împreună cu nesăbuitul și înfumuratul Broscoi vor descoperi atât aventură, cât și savoarea unei vieți trăite în deplină armonie cu natura. Cartea are la bază poveștile pe care Kenneth Grahame i le spunea fiului său, iar personajele principale sunt inspirate de apropiați ai autorului. De exemplu, firea capricioasă și încăpățânată a fiului său   l-a inspirat în crearea lăudărosului Broscoi, iar prietenosul Sobol a fost inspirat chiar de scriitorul și bunul său prieten Sir Arthur Quiller-Couch.   Este o carte care vorbește celor mici și mari, deopotrivă, despre prietenie și loialitate, dar și despre bucuria simplă a unei vieți liniștite care se desfășoară în ritmul naturii. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Vantul prin salcii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Vantul prin salcii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Vantul prin salcii scrisă de Kenneth Grahame. Vantul prin salcii a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Vantul prin salcii este editura CORINT - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CORINT aici. Cartea Vantul prin salcii face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte rezonabil de groasă - are 224 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Vantul prin salcii și, de asemenea, sperăm că autorul Kenneth Grahame, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde