De peste 150 de ani cititorii sunt îndrăgostiți de surorile March, iar acum adaptarea cinematografică a Gretei Gerwig aduce pe marile ecrane o carte clasică, spre încântarea unei noi generații de fani.
Descoperă nemuritorul roman al scriitoarei Louisa May Alcott, acum într-o ediție care conține imagini din filmul scris și regizat de Greta Gerwig și în care joacă Timothee Chalamet, Chris Cooper, Laura Dern, Louis Garrel, James Norton, Bob Odenkirk, Florence Pugh, Saoîrse Ronan, Eliza Scanlen, Meryl Streep și Emma Watson. Micuțele doamne este povestea mereu seducătoare a patru surori din orășelul Concord, Massachusetts, Meg, Jo, Beth și Amy, care trec prin aventurile și greutățile epocii de după încheierea Războiului Civil din SUA. Fragment din cartea "Micuțele doamne" de Louisa May Alcott "A doua zi, Amy întârzie la școală, dar nu rezistă tentației de a scoate la vedere un pachet de hârtie maronie înainte de a-l ascunde în pupitru. În următoarele minute, zvonul că Amy March are douăzeci și patru de acadele delicioase (mâncase una pe drum) și va face cinste se răspândi în grupul ei, iar atențiile prietenelor deveniră copleșitoare. Katy Brown o invită imediat la următoarea ei petrecere, Mary Kingsley insistă să-i împrumute ceasul ei până la pauză, iar Jenny Snow, o fetiță amuzantă și ironică, ce răsese de Amy pentru că nu avea acadele, îngropa imediat securea războiului și se oferi s-o ajute cu niște calcule mai grele. Dar Amy nu uitase remarcile usturătoare ale domnișoarei Snow despre „unele persoane care nu aveau nasul prea plat pentru a mirosi acadelele altora și oameni care nu erau prea mândri să le ceară", așa că imediat îi zdrobi orice speranță, transmițându-i mesajul că: „Nu e nevoie să fii atât de politicoasă dintr-odată, pentru că oricum n-o să primești niciuna". Se întâmplă ca în acea dimineață un distins personaj să le viziteze școala, iar hărțile frumos colorate ale lui Amy fură lăudate, onoare care o jigni pe inamica ei, domnișoară Snow, și o făcu pe domnișoara March să-și dea aerele unei vedete. Dar, vai!, mândria precede căderea, iar răzbunătoarea Snow întoarse situația în favoarea sa. Imediat ce musafirul își împărțise laudele sale seci și ieșise din clasă, Jenny, prefăcându-se că pune o întrebare importantă, îl informă pe domnul Davis, profesorul, că Amy March are acadele în bancă."