Rezumat Prometeu - Petre Tutea

Prometeu. Nihil sine deo! Prometeu poate fi considerat mit sau concept. Ca mit, exprimă relația dintre divinitatea supremă și orice făptură divină – zeu, titan – sau umană, subordonata ei. Conceptul, prin încărcătura logică, sau istorică, umanizează relația, degradându-o.
Citește tot rezumatul cărții Prometeu... Alegoria trebuie înțeleasă mistic, nu rațional, sau fizic-civilizator, fiindcă nu numai focul vine din cer, ci tot ce se întâmplă în univers. Nu interesează justețea, sau injustețea înțelegerii mitologice a soarelui fizic, sau a fulgerului, ci originea transcendentă a fenomenelor, dacă omul – dorește să cunoască adevărul desprins din relația sa cu Absolutul și nu se mulțumește cu legitățile lumii aparențe – cu „adevărurile” lui – oricât de utile ar fi. Zeul, titanul și omul ridică problema modelelor. Triumful rațiunii? Dizolvarea tradiției, a miturilor – aceste fructe revelatoare ale credinței și închipuirii –, a lumii afective generatoare, conservatoare și desăvârșitoare a vieții; acceptarea „adevărului relativ”; depărtarea de real și de unitate, prin tensiunea polară subiect-obiect, prin intuiția ipotetică, prin degradarea inspirației, prin devenire, prin concept, judecata, raționament și metodă, ca fructe ale spiritului autonom, prin ficțiuni utile, sau inutile, prin succese tehnice, estetice, morale și sociostatale „finitudinea implicând eroarea, rătăcirea, entropia, încremenirea și neantul”. Se încearcă ieșirea din impasul natural-uman, prin „iluziile progresului” (Sorel). - Petre Țuțea Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Prometeu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Prometeu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Prometeu scrisă de Petre Tutea. Prometeu a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Prometeu este editura EIKON - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura EIKON aici. Cartea Prometeu face parte din categoria Filosofie Romaneasca. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 314 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Prometeu și, de asemenea, sperăm că autorul Petre Tutea, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII PROMETEU PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie:"Frankenstein sau Prometeul modern" de Mary Shelley, David Plunkert
0 secunde