Berezina. Pe urmele lui Napoleon intr-o motocicleta cu atas

În septembrie 1812, Napoleon intră în Moscova în fruntea Marii Armate. O lună mai tîrziu, dădea semnalul de întoarcere, după ce rușii își incendiaseră propria capitală. Retragerea trupelor napoleoniene, cu punctul culminant al trecerii Berezinei, va intra în legendă prin suferințele și actele de eroism ce au marcat-o.
Citește tot rezumatul cărții Berezina. Pe urmele lui Napoleon intr-o motocicleta cu atas... Două sute de ani mai tîrziu, Sylvain Tesson decide să comemoreze Retragerea din Rusia refăcînd traseul ei împreună cu doi prieteni ruși și doi francezi. În motociclete cu atas Ural de fabricație sovietică, vor străbate cei 4.000 de kilometri dintre Moscova și Paris călăuziți de memoriile scrise ale celor ce au trăit dezastrul din 1812. Pe parcurs, ceea ce începe că o escapadă trăsnită, stropită cu votcă la popasuri, se va transforma într-un prilej de reflecție asupra lecțiilor tragice ale istoriei, dar și asupra prezentului. Fragment din cartea "Berezina. Pe urmele lui Napoleon într-o motocicletă cu atas" de Sylvain Tesson:   "De altfel, este oare de blamat Napoleon? Rolul unui amiral nu este mai degrabă să se îngrijească de soarta flotei sale decât să piară în naufragiul uneia dintre nave? Asta am încercat să-i explic în rusește lui Vitali.  Împăratul era liantul care ținea laolaltă rămășițele armatei. Magnetismul său îi impulsiona pe ofițeri. Energia să îi însuflețea pe soldați. Certitudinea prezenței sale, chiar invizibile, îi insuflă fiecăruia dorința de a rămâne în picioare ca să dobândească puțin din gloria generală. După plecarea suveranului, totul putea să se spulbere. Iar totul s-a spulberat. Și Murat n-a putut să facă nimic împotriva stării de abandon. Armata se târa, atrasă ca un magnet de perspectiva orașului Vilnius. Așa cum se întâmplase înainte de Smolensk, cu câteva săptămâni în urmă, ce a mai rămas din armată avea nevoie de un miraj. Și, la fel ca Smolenskul, Vilniusul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.  Pe 8 decembrie, la porțile orașului Vilnius s-a înghesuit o hoardă de schelete vii. Peste târgușorul ațipit, care nu știa nimic despre dezastru, se năpusteau 40.000 de oameni înfometați. Burghezii, văzând cum veneau acele torente de posedați acoperiți cu piei de animale, au făcut ce fac burghezii când sunt amenințați: au închis porțile orașului.  Mareea de zombi s-a izbit de ziduri. "Acea dezordine mi-a amintit de Berezină", a scris Labaume. Mareșalul Davout a fost nevoit să se folosească de o scară ca să intre în oraș prin grădini ferite. Gloata a reușit în cele din urmă să spargă porțile și să intre, dar n-a găsit acolo niciun ajutor. Absența comandamentului a împiedicat împărțirea proviziilor, insuficiente oricum pentru a hrăni o armată. Agenți prea zeloși au refuzat să efectueze distribuiri de urgență, cerând „bonuri de distribuție" din partea nefericiților care îi implorau să le dea un codru de pâine. Ni-l putem închipui oare pe muribundul care ajunge în pragul salvării și căruia i se refuză ajutorul chiar de cel care ar trebui să i-1 acorde? Acele comori de pâine și de carne au căzut 48 de ore mai târziu în mâinile rușilor." Citește mai puțin...