Ion Creangă și proza basarabeană. Studiu monografic Impactul lui Ion Creangă asupra scriitorilor (și aici avem în vedere atât prozatorii, cât și poeții, unii dintre aceștia nu doar dedicându-i poezii, ci exploatând chiar mărcile stilistice crengiene) nu se limittează doar la o anumită preluare de procedee, tehnici și strategii narative.
Este vorba despre ceva cu mult mai mult și ținând de o paradigmă, de un model asimilat al viziunii asupra lumii, aceasta reprezentată în chip carnavalesc ca lume „pe dos”, ca teatru (theatrum mundi). Iraida Costin-Băicean menționează pe bună dreptate că modelul Creangă (felul povestitorului de a gândi lumea și ființa) în literatura noastră – la toate etapele și în toate perioadele culturale și literare –, a contribuit din plin la remodelarea mentalității estetice, fiind, esențialmente, un „model catalitic”, aidoma lui Eminescu, în cele mai importante „bătălii canonice” și schimbări de paradigmă. Marele humuleștean a mijlocit o receptare estetică, ce ne ajută să stăm de vorbă cu noi înșine și să ne suportăm pe noi înșine, să ne dezvoltăm Șinele propriu, să ne folosim propria solitudine și să ne raportăm, că indivizi, la propria moralitate, precum prevede Harold Bloom, exegetul canonului occidental. Studiul – doct, aplicat și cu o cuprindere largă a subiectului – abordează mai întâi receptarea lui Creangă în întreg contextul literar românesc, apoi modul în care a fost înțeles, popularizat, transpus empatic în context basarabean – de la perioada interbelică, și cea a tratărilor dogmatice la etapa „asimilărilor moderniste” și celei postmoderniste (prozatorii optzeciști și cei douamiiști). Rescrierea modelului Creangă se face cu deosebite efecte în anii ’60-’80 prin Ion Druță, care alternează încă din începuturi narațiunea ca reprezentare cu narațiunea ca expunere, valorifică oralitatea, Vasile Vasilache, Spiridon Vangheli (cu explorarea mitului copilăriei, al „copilului universal”), prin Vasile Vasilache, ce de-eroizează realitățile prin apelarea la comic, satira, personaje și situații grotești, la râsul popular și oralitate, prin Ion C. Ciobanu cu limbajul viu, nuanțat, colorat idiomatic, specific moldovenesc, prin Vlad Ioviță cu viziunea „lumii pe dos”, prin Paul Goma cu cuvântul bivoc, construcția hibridă, plurilingvism, prin Alexei Marinat cu „povestea cu caraghioslacuri”, prin Ion Iachin cu continuarea imaginară a amintirilor. Un alt mod de impact crengian autoarea atestă în cazul postmoderniștilor care literaturizează amintirile de copilărie (Ștefan Baștovoi, Em. Galaicu-Păun, Anatol Moraru, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Vasile Ernu, Iulian Ciocan, Vasile Gârneț, Vitalie Ciobanu, Nicolae Leahu), deconstruiesc prin autoironie, joc și accentuarea autenticității, recurg la (auto)biografie deghizată, comportamentism, la erosul „desident”. Studiul Iraidei Costin-Braicean ne ajută să înțelegem ce reprezintă modelul Creangă în socio-dinamică tuturor schimbărilor de paradigmă, în ciuda cărora rămâne constant un scriitor canonic, exponențial, național și universal, fiindcă ne propune o imagine arhetipală, colorat-existențială a lumii. - Acad. Mihai Cimpoi
Ion Creanga si proza basarabeana
- Autor: Iraida Costin-Baicean
- An apariție: 2020 (vezi top cărți)
- Editura: GUNIVAS
- Nr. pagini: 278
- Categorie: Biografii
