Efectul Matrioska. Detoxifierea minții și a sufletului Efectul Matrioșka este cartea ce îți oferă un program puternic și valoros de alchimie interioară. Ea îți promite să te scoată din automatismul zilnic și să te ajute să îți pui întrebări, să înțelegi, să accepți, să integrezi și să eliberezi ceea ce nu este vizibil, dar te tine pe loc.
Alchimia interioară îți iluminează sufletul cu lumina desăvârșită a înțelepciunii, făcând să dispară toate părțile întunecate ale vieții, pe care le eliberează și le transformă în lumina de viață. De asemenea, Efectul Matrioska este călătoria spre adevăratul sine pe care poate nici nu știai că-l ai, căci majoritatea oamenilor sunt conduși de șinele fals, plin de mândrie, ego, umbre, măști, frici, critici, etichete, tipare și convingeri limitative. Beneficiile pe care le vei obține în urma lecturării acestei cărți: - Lăsând Eul Superior să își reia locul, îți vei schimba viața, adică o vei trăi conștient. - Vei putea să-ți trăiești viața așa cum dorești, iar nu viața te va trăi pe tine. Vei ajunge să iei decizii în deplină cunoștință de cauză a efectelor lor. - Vei reuși să îi inspiri pe alții să capete încredere în sine și puterea de a-și atinge potențialul maxim prin arta co-creației conștiente și să-și crească gradul de conștientizare a acestor vremuri magice, de transformare planetară la o conștiință mai măreață. - Te vei debarasa de bagajul toxic pe care acum îl cari după tine, chiar fără să știi. Tipul de energie prezent la nivelul implanturilor emoționale și celulare este cel care atrage rezonanțe similare. Iar tu te întrebi cu seninătate: de ce la tine e așa, iar la „alții" altfel. Iată cum poți avea acces la acel „fel" pe care l-ai vrea și tu în „farfuria" ta. - Vei elimina toate implanturile" ce stânjenesc caracterul fluent al stării tale naturale de a fi, lucru absolut necesar pentru a te schimba sau a te întoarce la rezonanța ta divină originară. - îți vei goli cămară pentru a putea face loc noilor „bunătăți". Iisus Hristos a spus: „... nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile." Acum este momentul tău. - Devii conștient de cine este cel pe care îl lași să te conducă. - Îți iei puterea înapoi. Tu ești răspunsul! - Redevii întreg, un tot. - Îți amintești cine ești, care îți este unicitatea și rolul pe care alegi în cunoștință de cauza să îl joci la școală Pământ.
