Cu noua sa religiozitate, nu una dobândită pe cale livrescă, dar întreținută, filtrată și adâncită prin meditație și prin lecturile sale din autori mai vechi sau mai noi (Jakob Böhme, Zinzendorf, Friedrich Schlegel, Tieck sau Schleiermacher), Novalis nu era un „pieton al aerului”, un anacronic într-o epocă orbită de strălucirile doar parțial benefice ale Iluminismului, un om „din alte vremi”, dimpotrivă: el anunță de departe – faptul acesta ne apare nouă astăzi mult mai limpede – un timp al renașterii religiei ca factor formativ, pacificator, aducător de perspective luminoase, timp pe care sfârșitul acestui mileniu pare că începe să-l trăiască.
- Ioan Constantinescu
