Tata ma citeste si dupa moarte

Ai nevoie de un răgaz ca să te potolești după ce închizi cartea aceasta despre copilărie a lui Mihail Vakulovski, cu scriitura ei nervoasă, clocotitoare ca o magmă. Toate schemele ideologice sunt abandonate, nu avem bolșevici răi și albgardiști buni, toate sunt așa cum le percepeam atunci în copilăria noastră sovietică, care aici este una frenetică, burlescă, savuroasă.
Citește tot rezumatul cărții Tata ma citeste si dupa moarte... Toate se învălmășesc, Lenin și Pavlic Morozov stau bine mersi lângă eroina Zoia Kosmodemianskaia și supra-omul Iuri Gagarin. Versurile patetice despre eroii sovietici fac casă bună cu folclorul porcos al copiilor despre aceiași eroi. Autorul refuză să se uite la copilăria sa din perspectiva adultului de astăzi, el o re-trăiește exact pe cea de atunci, plină de triumfuri adolescentine și răcoritoare ca o limonadă. O copilărie în sânul unui tată protector și adorat ca un Dumnezeu. — Constantin Cheianu   Injecții de stări și de imagini, fără complexe, fără filtru și fără cenzură, textele lui Mihail Vakulovski sunt ca acele poze alb-negru, făcute de «Zenit»-urile sovietice. Fie ca aleargă după băiatul care jupoaie șerpi ca să-și oblojească mama, fie că o pândește pe lăptăreasa care se scăldă noaptea în laptele colhozului, fotograful nu este niciodată un simplu privitor, este chiar lentilă care ajustează realitatea. Mult umor, multe înjurături și cruzime, dar și o duioșie aproape copilărească, specifică slavilor, care se împletește aici straniu cu scrisul românesc.  Toate acestea pe muzica lui Visoțki, de la înălțimea lui Gagarin, dar mai ales cu gândul la «tatelu’» – developatorul-șef al amintirilor. O carte care va enerva multă lume și tocmai de aceea merită citită. — Tatiana Tibuleac Citește mai puțin...