Ce faci cand nu faci nimic

Ce faci când nu faci nimic este o carte oglindă multora dintre noi, reflecție a calității de părinți.   Astfel, în multe zile ne vom regăsi în imaginea mamei care stă cu spatele la propriul copil și lucrează la computer.
Citește tot rezumatul cărții Ce faci cand nu faci nimic... Sau, mai mult, ne vom vedea petrecându-ne zilele și serile cu telefonul în mână, conectați la tehnologie. Ar trebui să ne uimească atunci proprii copii care imită ceea ce facem noi?Îi vom observa cu device-uri în mână și nu vom fi fericiți. Dar ei nu fac altceva decât să ne copieze.Iar soluția este oare să le privăm accesul la tehnologie?   Iată cum descrie autoarea cărții o continuare firească și naturală a situației prezentate mai sus: Un copil, plictisit peste măsură de tăcerea și lipsa de activitate din casa de vacanță în care se afla alături doar de mama sa, se hotărăște să iasă afară pentru a încerca altceva. Era pentru a doua oară la cabana din pădure unde îl întâmpină aceeași ploaie grea și vreme posomorâtă. Cu jocul în mână, strâns la piept, el pornește în călătoria prin natura din vecinătate. Chiar de la primii pași își pierde jocul electronic, iar situația îl determină să își schimbe perspectiva asupra modului în care își va petrece timpul afară. Astfel, începe un joc al explorării, al descoperirii și al conectării cu natura. Copilul întâlnește cele mai banale lucruri și ființe, dar care îi vor trezi cele mai profunde trăiri interioare și amintiri. Starea de singurătate, plictiseala și tristețe i se transformă în curiozitate, bucurie și deplinătate. Lumea jocului fizic, real și spontan îl face extrem de fericit. Se întoarce acasă unde își regăsește mama în aceeași poziție la computer. Și, pentru că el era foarte murdar, ea se ridică de la birou ca să îl îngrijească. În final cei doi își sincronizează trăirile interioare și încheie o zi obișnuită, în care nu s-a întâmplat nimic, cu un sentiment plăcut de liniște și cu o ciocolată caldă. Vremea rea nu este o piedică pentru joacă în exterior, ci o invitație la explorare, creativitate și adaptare.Pentru copii, numai în felul acesta lucrurile cele mai banale pot să devină detalii incredibile ale procesului lor de înțelegere a lumii și a vieții. Pentru noi, adulții, joacă liberă pare o activitate lipsită de substanță, care nu îmbogățește copilul cu nimic. În fapt lucrurile nu stau așa. Joacă liberă pune copilul în situații inedite. Mai mult decât atât, îi prilejuiește acestuia întâlniri care îi conferă puterea de a decide, de a face, de a experimenta și de a crea. În felul acesta tot procesul jocului este înzestrat cu sens plin de emoții pozitive. Prin jocul liber, guvernat doar de natură, persoana internalizează realitatea printr-un filon de emoții personale. Aceasta se reconectează la amintiri frumoase și reconstruiește firul narativ al experiențelor care îl vor întâmpina și mai departe. Jocul liber întărește conștiința de sine și încrederea în propriile puteri. De aceea jocul liber este un exercițiu important al copilăriei. Regăsim și în această carte stilul inconfundabil al artistei Beatrice Alemagna. Contrastul verde-portocaliu, deși mascat de nuanțele posomorâte ale poveștii, poate fi considerat unul dintre cele mai vii contraste. Cu atât mai mult cu cât portocaliul din carte se evidențiază prin flourescența sa. Atunci când pornește în explorarea naturii, personajul principal se îmbracă cu o haină extrem de portocalie. Aceasta va reflecta, pe parcursul narațiunii, starea la care ajunge copilul până în final: curiozitate, dorința intensă și inocență de joacă și de bucurie. Artista redă, într-o manieră profundă și poetică, trăirile copilului. Forme elementare precum cercuri și linii simple, naive și jucăușe se îmbină cu detalii compoziționale tandre și, pe alocuri, chiar amuzante. Tehnica de lucru imită autentic stilul pueril cu care ne-am obișnuit în desenele copiilor noștri. Citește mai puțin...