Rezumat De ce este omatul alb - Heinz Janisch, Silke Leffler

O poveste duioasă despre puterea dăruirii și despre cum dăruirea creează relații.   Cu multă vreme în urmă, omătul era transparent, ca vântul. Așa că a mers la florile de pe pajiște și le-a întrebat dacă i-ar putea da câte puțin din culoarea lor.
Citește tot rezumatul cărții De ce este omatul alb... A întrebat toporașul, floarea-soarelui, trandafirul și albăstreaua, a întrebat chiar și iarbă, dar nu a fost nimeni în măsură să își împartă minunata culoare cu el. Mai puțin o floare mică și timidă. Puteți ghici care?   Dialogurile scurte și pline de însemnătate, ușor de dramatizat și de pus în scena de către părinți, grupuri de copii și educatori, le vor direcționa celor mici focusul înspre una din importantele valori formatoare de caracter: dăruirea necondiționată. Dăruirea ghiocelului îi aduce după sine recunoștință, acea gratitudine care determină imensul veșmânt alb al pământului să lase micuța floare să vadă lumina încă din prima lună a primăverii și să facă din firavul ghiocel poate cel mai iubit  vestitor al anotimpului în care totul reînvie la viață. O poveste care va deschide dialoguri între cei mici și cei mari, o istorisire blândă scrisă de binecunoscutul autor austriac Heinz Janisch și transpusă vizual de o mare iubitoare a florilor: Silke Leffler.   Heinz Janisch  s-a născut în Austria în anul 1960. Operele sale dedicate copiilor au fost publicate în peste cincisprezece limbi și i-au adus numeroase recunoașteri naționale și internaționale precum: Premiul de Stat al Austriei pentru Poezie, Premiul Austriei pentru Literatură pentru Copii și Premiul Bologna Răgazzi.   Ilustratoarea  Silke Leffler este originară tot din Austria, însă profesia a purtat-o în  numeroase spații și culturi ale lumii. Cu toate că este specializată în textile, fiind cunoscută pentru designul de covoare și de lenjerii, Silke Leffler, după ce a devenit mama a trei copii, a început să ilustreze, iar cărțile sale au fost distinse cu numeroase premii care se acordă în literatură pentru copii și tineret. Ilustrațiile sale imaginative au ca suport colajul și propun relații între obiecte puternice și foarte suave, în contrapondere. Silke Leffler este o căutătoare, o iubitoare la târgurilor de vechituri de unde își procură cel mai adesea materialele suport pentru colajele poveștilor sale. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi De ce este omatul alb?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând De ce este omatul alb și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie De ce este omatul alb scrisă de Heinz Janisch, Silke Leffler. De ce este omatul alb a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea De ce este omatul alb este editura SIGNATURA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SIGNATURA aici. Cartea De ce este omatul alb face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte subțirică, are numai 32 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând De ce este omatul alb și, de asemenea, sperăm că autorul Heinz Janisch, Silke Leffler, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde