Cartea de față este cea mai tulburătoare mărturie a unui monah contemporan despre vederea lui Dumnezeu, despre iubirea dintre el și Dumnezeu, despre simțirea sensibilă a iubirii dumnezeiești. Prin această lucrare, Cuviosul Iosif Isihastul se adaugă celor mai mari exegeți ai iubirii dumnezeiești din toate timpurile: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Evanghelistul,Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama...
Gheron Iosif a atins vârful și plinătatea existenței, a trăit unirea cu Dumnezeu în iubirea dumnezeiască. Împărtășirea de iubirea dumnezeiască îi este cheia deslușirii și vederii sensului ultim al existenței, al vieții de aici și de dincolo. Este un înflăcărat, un îndrăgostit de Dumnezeu. Arde continuu, aprins de simțirea iubirii dumnezeiești și de dorința de a împărtăși și celorlalți calea care duce la aceasta. Din ceața numeroasă a Părinților contemporani, Cuviosul Iosif Isihastul se desprinde că cel mai entuziast martor al iubirii dumnezeiești. Forța mărturie lui este de nestăvilit. Te cuceresc fără drept de apel cuvintele lui: „Și umbrit de dumnezeiescul nor, în stâlpul de foc al Iubirii, în întregime foc și el făcându-se și neputând mai mult să ducă, strigă lucrarea dumnezeiască a Iubirii către izvorul Iubirii și zice înlăuntrul buzelor celor dumnezeiești: „Cine mă poate despărți de dulcea Iubire a lui Iisus?” Și mai mult, respirând adierea – fie în trup fie în afara trupului, Dumnezeu știe, fie în colibă, fie afară în văzduh, Dumnezeu știe –, numai aceasta știe cel care a văzut, că făcându-se întru totul foc împreună cu focul și vărsând lacrimi de iubire, strigă cu minunare și uimire: „Încetează, Iubire dulce, apele Harului Tău, că încheieturile mădularelor mele s-au destrămat.” Și acestea zicând, respirând aerul Duhului, cu mireasma lui minunată și de negrăit, încetează simțurile, nemaifiind deloc încăpătoare lucrarea trupească. Și fiind în întregime prizonier închis în tăcere, se minunează numai de bogăția slavei lui Dumnezeu, până când va trece norul.” Cea mai mare parte din scrisorile din acest volum sunt adresate unor rudenii după trup: o nepoată după soră care va deveni monahie, fratele acesteia și mama lor, sora părintelui. Strădania Cuviosului Iosif de a-i aduce pe cei trei la trăirea celor dumnezeiești este neobosită. Paradoxal, rezultatele acestei strădanii nu sunt spectaculoase. Nepotul, pe care și-l dorea călugăr și ucenic apropiat, s-a căsătorit și a devenit un teolog respectabil. Nepoata călugărița a plecat din prima ei mănăstire și a întemeiat o alta, unde a ajuns stareța. Gheron Iosif însuși are frecvent mustrarea că investește prea multă atenție în rudeniile după trup, de care ar fi trebuit să se lepede pentru Hristos, dar își face curaj și continuă cu gândul că grija lui pentru rudenii este una exclusiv duhovnicească. Iconomia dumnezeiască a făcut ca prin această „investitie” în rudenii să se dăruiască, iată, lumii comoara neprețuită a scrisorilor sale duhovnicești. Scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul, trecut recent în rândul sfinților de Patriarhia Ecumenică, au forța mărturisitoare și teologică a epistolelor Sfântul Apostol Pavel. Scrisorile făceau parte din nevoință și din slujirea lui. Trăind o aspră viață pustnicească, a îndrumat duhovnicește pe ucenicii săi din lume prin intermediul scrisorilor, mișcat totdeauna de iubirea dumnezeiască ce ardea într-însul fără să-l mistuie. Scria scrisorile noaptea, după ore întregi de priveghere care începea după apusul soarelui și se sfârșea de cele mai multe ori cu Dumnezeiască Liturghie, mult după miezul nopții. În ultimele luni de viață, se întâmplă să nu mai poată fizic să țină până în mână și ruga pe un ucenic să scrie după dictare. Când prindea un pic de putere din nou începea să scrie cu mâna sa. În ediția greacă această carte apare cu titlul Gheron Iosif Isihastul, Epistole și Poezii. Pentru ediția românească am primit binecuvântarea să dăm cărții un titlu, preluat, desigur, din conținutul acesteia. Simțirea iubirii dumnezeiești este o sintagmă folosită de Gheron Iosif în ultimul capitol, intitulat Despre iubire, al micului tratat adresat unui monah anonim. Iubirea dumnezeiască este prezenta de la un capăt la altul al cărții și prezentată ca pârghie fundamentală a viețuirii dar și a înțelegerii lumii create și lumii necreate. Am primit, de asemenea, binecuvântare să punem în fruntea fiecărei scrisori un mic extras din scrisoare, care să funcționeze ca titlu sau ca motto, atrăgând atenția cititorului asupra temei sau temelor principale din scrisoare respectivă. Prin aceasta am dorit, pe de o parte, să rămânem consecvenți cu primul volum de scrisori (Mărturii din viața monahală), și în al doilea rând să punctăm valoarea perenă a acestor scrisori, datorată temelor abordate și, bineînțeles, tratării acestora. Deși este vorba de scrisori ocazionale și personale, scrisorile Cuviosului Iosif Isihastul dobândesc un caracter universal, aidoma epistolelor nou-testamentare. Gheron Iosif este bine-cunoscut în lumea întreagă și în spațiul românesc de la prima sa lucrare: Mărturii din Viața monahală (publicată de Editura Bizantină în 1996), dar mai ales datorită ucenicilor săi aflați la a treia generație. Aceștia populează multe din Mănăstirile athonite, între care cea dintâi este Sfânta Mănăstire a Vatopedului. Obștea vatopedina se trage din Cuviosul Iosif Isihastul, prin ucenicul acestuia Gheron Iosif Vatopedinul. Sămânța semănată cu multe decenii înainte prin corespondența sa cu câțiva monahi greci din America avea să rodească spectaculos peste câteva decenii. Un număr important de mănăstiri (optsprezece) au fost întemeiate în America de cel mai tânăr dintre ucenicii săi direcți, Părintele Efrem Filoteitul. Dăm slava lui Dumnezeu, Cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, că ne-a ales pe noi, ostenitorii Editurii Bizantine, să traducem și să edităm în limba română această lucrare a Cuviosului Iosif Isihastul. Nu ne îndoim că lucrul acesta s-a întâmplat cu binecuvântarea și rugăciunile Cuviosului Iosif, către care cu timp și fără timp ne manifestăm smerit recunoștința, cinstirea și dragostea noastră fără de margini, pentru că ne-a inclus și pe noi în mare să familie duhovnicească. Mulțumim Părintelui Arhim. Efrem, Starețul Sfintei Mănăstirii a Vatopedului, care a cedat cu generozitatea Editurii Bizantine drepturile de traducere și editare a acestei cărți în limba română. Cuvioase Părinte Iosif, roagă-te pentru noi, păcătoșii! - Preot Constantin Coman
Cuviosul Gheron Iosif Isihastul a fost de curând canonizat și este prăznuit în data de 16 august (după calendarul vechi, la Sfântul Munte Athos). Potrivit calendarului nou, Cuviosul Gheron Iosif este prăznuit în data de 28 august.
