Înturnând viața reală in,, chingile" poemului, Aurora Ciucă este unul dintre puținii autori care scriu tocmai fiindcă s-au îndrăgostit de un succedaneu, pictura, pe care o practică încărcând-o de fragilitate și adevăr deopotrivă.
Precum în poeziile-plimbări ale lui Apollinaire de odinioară (fiecare,, comemorarea unui eveniment din viața mea", după mărturisirea lui), cu precădere secvențialul se cere citit aici, văzut și imaginat ca un (macro-) pictopoem în căutarea tușelor pe care numai existența trecută, cea din copilărie, sau cea promisă, dar neîntâmplată le pot adăuga unui prezent devastat, maladiv, în acord cu lumea noastră în care, paradoxal, numai moartea ne mai oferă sentimentul securizării. Tablouri rutiniere vs. stanțe de divinație vs. stampe mistice... Nimic din toate acestea nu se așază pentru totdeauna în simple rame, toate schițează treptele unei deveniri, unica autentică, între mundan și transcendență. Examinându-și lucid conștiința și raportându-se antitetic la ceilalți, poetă, rareori dialogând cu lumea, acordă mai multă greutate picturalului prin care gândul liber, evadând din canoanele arbitrar sociale, fluidizează distanțele interumane. Efectul fluturelui ne demonstrează că frumusețea mai are și astăzi, într-adevăr, capacitatea de a salva lumea. - Livia Iacob
