Era de mult nevoie de un manual pentru stângaci. Nu doar de un manual tehnic, vreau să spun - ci de unul poetic, bun deopotrivă pentru trăit și pentru supraviețuit. Angela Baciu l-a scris - și a cuprins în el totul: de la sinuciderea la stângaci & până la dragostea la stângaci, nimic nu rămâne pe dinafară.
Ca stângaci ce mă aflu, țin să-i mulțumesc Angelei Baciu că a scris o carte sarmantă & umană & zărghita & doldora de toate stângăciile fundamentale ale poeziei - de care mă simt pe deplin reprezentat. - Radu Vancu Angela Baciu s-a născut pe 14 martie în Brăila. Este poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Membră PEN CLUB România. A publicat 19 cărți, printre care: Maci în noiembrie (1997), Trei zile din acel septembrie (2003), Tinerețe cu o singură ieșire (2004), De mâine până mai ieri, alaltăieri (2007), Mărturii dintre milenii (2012), Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (2015), 4 zile cu nora (2015), Mai drăguț decât dostoievski (2017) – carte scrisă împreună cu Nora Iuga, Hotel Camberi (2017), Charli. Rue Sainte – Catherine 34 (2017). A obținut mai multe distincții literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru Eseu și Publicistică, vol. Mărturii dintre milenii (2008); Premiul BALCANICĂ pentru poezie românească la „Festivalul Poeților din Balcani”, ed. a X-a, România-Turcia (2016); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași „Premiul pentru calitatea operei și activitatea scriitoricească” (2018); Titlul de „Poet al Capitalei Istorice a României” oferit de Primăria Iași (2019). În ultimii 10 ani s-a implicat în numeroase campanii umanitare și sociale pentru bătrâni, copii și persoane cu dizabilitați.
