Studiul matematicii în ciclul primar urmărește ca toți elevii să-și formeze competențele de bază vizând numerația, calculul aritmetic, noțiuni intuitive de geometrie și măsurarea mărimilor.
Pentru a obține rezultate, elevul trebuie antrenat și implicat în realizarea sarcinilor, prin exersare și descoperire. Exercițiile și problemele propuse au un grad de dificultate variat și permit elevilor rezolvarea cerințelor, în conformitate cu capacitățile și competențele proprii. Activitățile de învățare sunt astfel concepute încât, treptat, se ajunge la modelarea și învățarea unor structuri logico-matematice, la dezvoltarea capacităților intelectuale, a deprinderilor de lucru, a interesului pentru matematică. - Lucica Buzenchi
