Intimidant, trufaș, cochet și rău de gură - așa l-a transmis legenda pe «boierul» Theodor Pallady. Până și pentru fanaticii săi, pictorul e și azi prea hieratic, modern și elitist față de gustul popular, pe care a tot părut că-l sfidează.
Citindu-i însă aici miile de însemnări, toți amatorii de artă vor afla omul care a cunoscut lumea într-atât, încât s-a dezgustat de ea, ca și pe cel care s-a străduit să nu piardă nici o clipă contactul cu Arta și cu șinele său adevărat. Desenând și pictând, dar și scriind ca pe o oglindă, Pallady a înțeles să fie în toate același : frust dar cultivat fără răgaz, crunt dar just, sensibil și disponibil dar nu mai puțin demn și tăinuit, formalist precum și creator de forme, urmărind compoziția sau experiența interesantă dar mai ales expresia ei simplă și eficientă. În notele și schițele «private» care au ritmat viața acestui căutător de Absolut mereu pândit de Neant, cititorii din secolul XXI vor avea șansa să-l descopere și pe Pallady modest, disperat, econom, slab și frivol -în totul, un uluitor artist al mărturiei.
