Magister. Calea catre sine

Pentru fiecare dintre noi există câte un moment al vieții în care ne punem întrebarea: “Cine sunt eu?”. Această întrebare reprezintă o tentativă timidă de a ne cunoaște. Însă lumea noastră interioară este atât de complexă și fragilă, atât de încărcată de gânduri și sentimente pe care, de multe ori, nu le putem ghici ori defini, încât ne retragem confuzi, amânând pentru un alt moment răspunsul căutat, uitând chiar de el.
Citește tot rezumatul cărții Magister. Calea catre sine... Deseori, ne lăsăm definiți de fricile noastre, iar alteori, de dorințele noastre. Ni se pare ba că bogăția ar reprezenta cheia fericirii, ba că fericirea ne-ar face mai bogați, ba că iubirea altora ne-ar ajuta să înțelegem semnificația împlinirii.   Ajungem să nu ne mai dăm seama că nu suntem nici fricile, nici doritele noastre. Căci fricile pot fi îndepărtate, dorințele împlinite, noi continuând să existăm dincolo de ele.   Răspunsul la întrebarea “Cine sunt eu?”, lăsată să așteptă într-un ungher neștiut al minții noastre, este Om. Ce este Omul? El reprezintă piatra filozofală a alchimiei spirituale. Este punctul de plecare și ținta călătoriei inițiatice așternute în paginile cărții. - Ana Lexa   Fragment din cartea "Magister. Calea către sine" de Ana Lexa: "M-am trezit abia spre dimineață, chinuit de o foame cumplită. De data aceasta, m-am grăbit să îmi ocup locul la masa lungă a refectoriului, bucurându-mă să văd alături de mine chipurile senine, lipsite de orice expresie, ale călugărilor. Tăcerea lor îmi făcu bine, permițându-mi să rămân doar cu gândurile mele. Mă simțeam întremat după somnul din noaptea trecută, chiar dacă hoinăreala mea durase aproape întreaga noapte. Odihnă îmi limpezise mintea, îmi calmase sufletul și îmi adusese înapoi echilibrul. Timpul scurs, de ieri și până azi, lăsase răgaz ideilor să se aștearnă. În dimineața aceasta mă simțeam în stare să le decantez și să scot din ele esența a cărei prezentă o ghiceam ascunsă undeva în spatele lor, dar care până acum îmi scăpase. Însă, mai întâi de toate, trebuia să mănânc. Mi-am înghițit mâncarea încet, cu răbdare, curățindu-mi conștientul de orice fel de gând, concentrându-mă doar la senzația de plăcere încercată. Bucățele de dinainte nu îmi mai părură nici fade, nici sărăcăcioase. Aveau în ele o energie resimțită până în adâncul propriei ființe. Ba chiar, îmi păru că, de fapt, cu această energie mă hrăneam; că ea mă ajută să-mi recapăt forțele, să-mi regăsesc vigoarea minții, să-mi întăresc voința și să-mi sporesc pofta de viață."   Citește mai puțin...