Nimeni până la autorul Alvise Zorzi nu a relevat sprițul venețian pe care extraordinarul explorator Marco Polo l-a dus cu sine până la capătul universului acelor zile - mirifică China. În această biografie, scrisă de un profund cunoscător al istoriei și civilizației Veneției, sunt utilizate contrapunerile și analogiile dintre civilizația venețiană și caleidoscopul civilizațiilor orientale, într-o fantasmagorie de scene, imagini, personaje și întâmplări ce se proiectează în arcul de boltă al culturilor, religiilor, tragediilor, intrigilor și suspansului lumii eurasiatice. Aceeași curiozitate deosebită care l-a animat pe Marco Polo se regăsește și în reconstituirea foarte personală a lui Alvise Zorzi, condusă cu ritm alert, vivacitate scânteietoare și rigurozitate științifică, ce îl poartă pe cititor prin țări populate cu oameni diverși și ciudați.
