"...spațiul bucureștean: un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic, cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri.
E o altă față a spațiului din proza lui I.
L. Caragiale.
Eliade sacralizează lumea lui Mitică, orașul torpit de căldură e un vast labirint de semne, Mitică însuși, omul care se grăbește mereu, dar părăsește rareori cafeneaua, devine un erou mitic. [...]
Un oraș sacru, ca o veche așezare elenică, o sursă inepuizabilă de mituri- acesta este Bucureștiul lui Eliade. "
