Petrolul a fost întotdeauna principală miză planetară și totuși, astăzi ca și ieri, el rămâne înconjurat de numeroase mistere.
Pentru prima dată, această carte dezvăluie ceea ce a fost ascuns cu grija opiniei publice.
De ce cifrele referitoare la rezervele mondiale de petrol sunt total false, exagerate cu intenție de țările producătoare? În Arabia Saudită și în Rusia, sumele exacte sunt chiar secret de stat.
În ce fel a folosit Washingtonul arma petrolului saudit pentru a provoca prăbușirea Uniunii Sovietice.
De ce, începând din martie 2001, cu șase luni înainte de 11 septembrie, hărțile Irakului pe care erau trasate viitoarele exploatări petrolifere serveau drept documente de lucru vicepreședintelui Cheney și responsabililor cu problemele resurselor de petrol, în cadrul unui grup supranumit „societatea secreta”.
Petrolul- fața sa neștiută : investigații este rezultatul unei lungi anchete care l-a condus pe Eric Laurent – cunoscutul autor al Războiul familiei Bush – în China, în Asia Centrală, în zona Mării Caspice și în Golful Persic.
De acum înainte, din șase barili de petrol consumați în fiecare zi, unul singur este descoperit și ne aflăm în ajunul unui șoc petrolier de o amploare fără precedent.
