Visul lui Owen

Poveștile sunt spuse oricând, unor prieteni sau necunoscuți. Cel mai adesea relatarea declanșează răspunsuri, narațiuni spuse de cei prezenți, în adevărate sesiuni, similare în multe privințe celor în care se spuneau bancuri politice în timpurile în care acest lucru putea implica riscuri.
Citește tot rezumatul cărții Visul lui Owen... O asemenea descriere mi-a parvenit de la un student, Scott L., care a invitat un grup de prieteni într-un local public, să-și încerce norocul: „În zilele noastre, a consemnat el, legendele urbane sunt ceva obișnuit, de care pare să fi auzit fiecare. Ancheta mea în căutarea acestor povestiri, dar și a altora, m-a făcut să stau de vorbă cu câțiva prieteni. Pe când subiectele de discuție se schimbau, așa cum se petrec lucrurile noaptea într-o cafenea, am orientat treptat tema spre folclorul urban, spunându-le eu însumi o poveste pe care am auzit-o pe când eram mai tânăr; de îndată prietenii și-au deschis gurile și au început să dea drumul la legende, în timp ce eu m-am tras înapoi, ascultând, înregistrând și distrându-mă. Poveștile erau toate amuzante, câteva le auzisem înainte, câteva erau noi, iar altele erau variante ale poveștilor vechi. Dar toate aveau ceva în comun. În primul rând, grupul de vârstă. Cei mai mulți dintre naratori aveau între nouăsprezece și douăzeci și doi de ani. În al doilea rând, aproape fiecare auzise o poveste similară și s-au certat aprig, susținând că versiunea lor era cea corectă, iar asta datorită motivului numărul trei, acela că toți cei care le-au spus aveau o legătură oarecare cu persoana sau persoanele despre care era vorba în poveștile acelea.“ Citește mai puțin...