Primul volum, Fata răpită de Soare, cuprinde motive ale aspirației sideral-edenice, ilustrând viziunea populară despre lumea cerească, reprezentanții și simbolurile ei, din noi și fascinante perspective.
I.Oprișan, Basme fantastice românești, vol.II, Frumoasa Lumii, Ed.
Vestală
Volumul Frumoasa Lumii reunește basme fantastice românești – de pe toate meridianele spațiului etnic național -, a căror acțiune se desfășoară în principal pe pământ, în nemijlocita apropiere a oamenilor, în sferele universului lor perceptibil.
Dar, după legile fanteziei, realitatea își pierde contururile firești, temporal-spațiale, permițând întruparea oricăror plăsmuiri.
Pe de altă parte, figurile imaginare ale planului celest (astral) și infernal (subteran), din viziunea populară, intervin statornic în viața personajelor de aici, înrâurîndu-le hotărâtor faptele.
I.Oprișan, Basme fantastice românești, vol.III, Inima putredă, Ed. Vestală
Volumul Inima putredă, al treilea tom al seriei Basme fantastice românești, grupează narațiunile cele mai spectaculoase ale genului, înfățișând, de regulă, descinderea diverselor personaje pământene în afundurile spațiului infernal, întrevăzut de popor ca o altă lume.
Locuită, în genere, doar de figuri demonice – zmei, gheonoaie, scorpii, balauri etc. – și de zânele sau fetele mirene furate, lumea paralelă infernală, plasată de obicei sub pământ, trăiește (ca de altfel și lumea astral-edenică) în aceleași ritmuri și după aceleași legi, cu o accentuare voită a dominantelor simbolic-malefice.
Este lumea coborârilor inițiatice și a întruchipărilor alchimice, îmbrăcată în straiele fantasticului popular narativ.
