Manual aprobat prin Ordinul nr. 3787/05.04.2005.
Matematica este știința care se adresează gândirii. Unii au învățat la matematică cum să rezolve probleme, jongland cu reguli, axiome, teoreme.
Alții au învățat să gândească și să se exprime ordonat, logic, alții și-au dezvoltat capacitatea de a percepe diverse dimensiuni ale lumii, de la cele invizibile până la cele cosmice, iar alții au învățat să creeze și să aplice modele de calcul în cele mai variate activități practice.
Manualul nostru se adresează celor care vor și celor care trebuie să învețe să gândească, indiferent ce latură a gândirii vor adopta. Îmbinarea istoriei matematice cu elemente de teorie și probleme a căror tematică vizează diverse alte domenii (economie, fizică, medicină etc.) face ca temele prezentate să poată fi asimilate cu ușurință de către elevi, iar exemplele și exercițiile rezolvate și propuse sunt atent alese, urmărind înțelegerea materialului teoretic. Problemele propuse sunt structurate pe diverse grade de dificultate și contribuie la însușirea elementelor teoretice. La sfârșitul fiecărui capitol sunt propuse teste de evaluare și probleme date la concursuri și examene școlare, iar la sfârșitul manualului există o secțiune de evaluare finală, oferind modalități de fixare a cunoștințelor acumulate.
