Rezumat Flora in slujba vietii. Marturii biblice - Teodor Vasile

„Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu se va scârbi de ele.” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 38, 4) Așa spune Sfânta Scriptură despre importanța plantelor, folosite ca leac pentru om; orice este dat de Dumnezeu pe pământ are scopul de a‑l ajuta, atâta timp cât crede și nu îi este teama de lucrarea Sa. Obiectivul principal al acestei cărți îl reprezintă înțelegerea faptului că, în esență, orice om este capabil, prin credință și prin apropierea de Dumnezeu și de ceea ce Creatorul a lăsat pe pământ, să se vindece și să trăiască în armonie cu el însuși și cu tot ceea ce îl înconjoară.
Citește tot rezumatul cărții Flora in slujba vietii. Marturii biblice... Credința este cea mai puternică forță de care omul se poate folosi și cea dintâi condiție pentru ca el să se poată tămădui. Bolnavul, iar aici nu mă refer doar la boala fizică, ar trebui să se întoarcă în primul rând spre Dumnezeu, dar și să creadă cu toată puterea în El. Atunci când omul, mânat de dorințele pământești, își întoarce fața de la Dumnezeu, atunci apare și boala. Cel mai bun mod pentru ca omul să scape de boală și, mai apoi, să învețe să-și îngrijească eficient întreaga ființă este să-și întărească legătura cu Dumnezeu. Acest lucru este posibil numai prin religie, care este legătura conștientă și liberă a omului cu Dumnezeu. Această legătură se exprimă prin cunoașterea de Dumnezeu și prin trăirea după legea Sa, prin viața morală și cult divin. Morală, cultul și doctrina alcătuiesc un întreg unitar, păstrând o legătură vie, indisolubilă cu Dumnezeu. Dacă omul nu ar fi o ființă rațională, el nu ar înțelege nimic din ceea ce este religios.

Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Flora in slujba vietii. Marturii biblice?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Flora in slujba vietii. Marturii biblice și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Flora in slujba vietii. Marturii biblice scrisă de Teodor Vasile. Editura la care s-a publicat cartea Flora in slujba vietii. Marturii biblice este editura PRO EDITURA SI TIPOGRAFIE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura PRO EDITURA SI TIPOGRAFIE aici. Cartea Flora in slujba vietii. Marturii biblice face parte din categoria Terapii Alternative. Este o carte rezonabil de groasă - are 240 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Flora in slujba vietii. Marturii biblice și, de asemenea, sperăm că autorul Teodor Vasile, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde