Retorica frigului

In poezia lui Vasile Macoviciuc, privirea atintita asupra desfasurarii gesturilor cotidiene submineaza orice sursa de confort afectiv/mental, caci intrebarile se adreseaza miezului de neatins al rosturilor fiintei, iar cel care intreaba stie de la inceput ca nu va primi niciun raspuns.
Citește tot rezumatul cărții Retorica frigului...   Dezarmanta constiinta a deja-spusului, sensibilitate ultragiata si sfidatoare, timid-agresiva, ironic surpata de melancolii; libertate celebrand incremeniri; preaplin convietuind cu vidul in registru suprarealist: "desi sunt, nu exist"; un ochi salbatec/salbaticit intors spre "duhorile de veac vlaguit"; sintaxa franta si zdrentuita, in poticniri anume ale vocii; alienat si ironic, cu o ironie inca incantata de propria semetie, dar arareori deviata inspre sentimental; nesat si lehamite; cosmaruri de o visceralitate livresca, brutal-expresiva; un rau-de-viata, partial jucat/trucat, caci dincolo de pojghita biciuitoare si desucheata a vorbelor sangera moralistul, duios-sentimentalul, ingaduitorul; exersari ale capacitatii sapientiale a versului, scrasnit-metaforice - iata pasii poetului. - Irina Petras   Dincolo de tonul deceptiv (dar nu lamentativ), dincolo de surdina melancolica, concilianta, poetul-arhivar, aflat la varsta elegiaca, incearca altceva, testeaza o alta formula. Intrezarim o schimbare de macaz. Silintele sale, ambalate in titluri acablante, dezvaluie un ins meditativ, problematizant, fara a forta excursii erudite, foarte la indemana. Iar poezia sa, "refrigerata" intelectualiceste, se coloreaza afectiv, incercand sa-si apropie ravnita simplitate. - Adrian Dinu Rachieru Citește mai puțin...