Rezumat Pedagogie universitara - Constantin Cucos, Ciprian Ceobanu, Nicoleta Laura Popa

Volumul de față apare într-un context educațional marcat de reforme și provocări semnificative în învățământul superior. Adaptarea universităților la noile cerințe ale societății bazate pe cunoaștere, digitalizare, internaționalizare și accentul pe formarea competențelor au impus o regândire a rolului cadrelor didactice universitare.
Citește tot rezumatul cărții Pedagogie universitara... Plecând de la această premisă, în contextul unui cadru legislativ și curricular insuficient dezvoltat în această direcție, volumul propune o abordare sistematică și aplicată a formării universitare din punct de vedere pedagogic, vizând nu doar argumentarea necesității unei formări didactice, ci și oferirea unor repere teoretice, strategice și practice pentru conturarea profilului profesorului universitar ca mediator al cunoașterii. Pedagogie universitară reunește contribuții ale unor specialiști în științele educației, psihologi și practicieni universitari, în încercarea de a construi un suport curricular orientat spre formarea inițială și continuă a profesorilor care predau la nivel academic. Lucrarea se adresează cadrelor didactice universitare, formatorilor și tuturor celor interesați de îmbunătățirea calității actului educațional în învățământul superior. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pedagogie universitara?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pedagogie universitara și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Pedagogie universitara scrisă de Constantin Cucos, Ciprian Ceobanu, Nicoleta Laura Popa. Pedagogie universitara a apărut în anul 2025. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2025 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Pedagogie universitara este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Pedagogie universitara este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Pedagogie universitara face parte din categoria Pedagogie Metodica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 536 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Pedagogie universitara și, de asemenea, sperăm că autorul Constantin Cucos, Ciprian Ceobanu, Nicoleta Laura Popa, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde