Rezumat Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu -

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.
Citește tot rezumatul cărții Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu...   Cu cel puțin un sfert de veac înaintea trecerii sale la Domnul, Părintele Galeriu a fost nu doar cunoscut, ci recunoscut ca unul dintre cei mai persuasivi predicatori ai României. Bucurându-ne de această carte de suflet, nutrim speranța că nu peste multă vreme vom avea o ediție omiletică integrală, pe care o așteptăm cu toții, preoți, enoriași, studenți și chioar noi, slujitorii mai vârstnici, care nu vom înceta niciodată să ne considerăm ucenici ai unuia dintre cei mai însemnați predicatori pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. - Preot Profesor Vasile Gordon   Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu scrisă de . Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu a apărut în anul 2025. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2025 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu este editura LUMEA CREDINTEI - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura LUMEA CREDINTEI aici. Cartea Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte ușor de citit, are doar 192 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Cele mai frumoase 10 predici ale Parintelui Galeriu și, de asemenea, sperăm că autorul , s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde