Rezumat Summa theologica Vol.4 - Toma Din Aquino

Summa theologica este al patrulea volum din seria Summa theologica Deoarece Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Christos, prin îngerul care mărturisește că și-a mântuit poporul de păcate, ne-a arătat în el însuși calea adevărului prin care putem să ajungem înviind la fericirea vieții nemuritoare, este necesar ca, pentru încheierea întregii lucrări teologice, după studierea scopului ultim al vieții omenești, al virtuților și al viciilor, cercetarea noastră să continue cu Mântuitorul tuturor și binefacerile sale pe care le-a pus la dispoziția neamului omenesc.
Citește tot rezumatul cărții Summa theologica Vol.4... Cu privire la aceasta, ar trebui cercetat mai întâi Mântuitorul însuși. În al doilea rând, sacramentele sale prin care luăm calea mântuirii. În al treilea rând, scopul vieții nemuritoare, la care ajungem prin el în urma învierii. - Toma din Aquino   Modul de viață al lui Christos trebuia să fie astfel încât să convină scopului întrupării, potrivit căruia a venit în lume. Dar a venit în lume în primul rând pentru a face să fie cunoscut adevărul, după cum el însuși spune, în Ioan, 18, 37: pentru aceasta m-am născut, și pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie pentru adevăr. Și de aceea nu trebuia să se ascundă, ducând o viață solitară, ci să iasă în public, predicând public. De aceea, în Luca, 4, 42-43, le spune celor care voiau să îl rețină: fiindcă trebuie să binevestesc împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. În al doilea rând, a venit ca să îi elibereze pe oameni de păcat, potrivit cu 1 Timotei, 1, 15: Christos a venit în această lume ca să îi mântuiască pe păcătoși. Și de aceea, după cum spune Gură-de-Aur, chiar dacă, rămânând în același loc, Christos putea să îi atragă pe toți la el ca să îi asculte predica, totuși nu a făcut acest lucru, oferindu-ne un exemplu de a pleca și de a-i căuta pe cei pierduți, precum păstorul. Traducere din limba latină de Alexandra Băneu, Alexander Baumgarten, Daniel Coman, Lavinia Grijac, Emanuel Grosu, Vlad Ile, Florina Ion. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Summa theologica Vol.4?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Summa theologica Vol.4 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Summa theologica Vol.4 scrisă de Toma Din Aquino. Summa theologica Vol.4 a apărut în anul 2025. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2025 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Summa theologica Vol.4 este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Summa theologica Vol.4 este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Summa theologica Vol.4 face parte din categoria Crestinism. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 880 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Summa theologica Vol.4 și, de asemenea, sperăm că autorul Toma Din Aquino, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde