Rezumat Mers de voie. Cronici literare - Dan C. Mihailescu

Bine v-am regăsit, prieten cititor, și sinceră mulțumire dacă v-ați hotărât să ridicați această carte în biblioteca de acasă. După cinci decenii de recenzită contra timp și pe spații tipografice drastic îngrădite, îmi făgăduisem un interval de viață în care să-mi îngădui câteva texte scrise în mers de voie și pe spații nelimitate.
Citește tot rezumatul cărții Mers de voie. Cronici literare... De câțiva ani încoace, viitorul are pentru mine doar o perspectivă lunară, trăiesc, adică, până la fiecare zi de 20 a lunii, când trebuie să-mi trimit articolul pentru „feuda” mea (cum îi zice prietenul Mircea Mihăieș ) de la revista Orizont din Timișoara. Ei bine, singurele pagini scrise în mers de voie, adică păcălindu-mi adicțiile prin tândălire hedonistă, au rămas primul și ultimul text din cele cuprinse aici. Tot scriind nesățios și cu nemăsură, am căzut iarăși în dependența de claustrofilie și „deadline” și m-am obrăznicit să croiesc sumarul în pasul ștrengarului. În plus, tot scriind pentru Orizont, am încheiat încă o carte pentru anul acesta și am împins-o către 2026. Îi sunt recunoscător proniei că-n locul viitorului lunar mi-a dăruit o perspectivă anuală. Iar domniei voastre îi doresc vrednicie, rodnicie și bucurie. -Dan C. Mihailescu Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Mers de voie. Cronici literare?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Mers de voie. Cronici literare și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Mers de voie. Cronici literare scrisă de Dan C. Mihailescu. Mers de voie. Cronici literare a apărut în anul 2025. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2025 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Mers de voie. Cronici literare este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Mers de voie. Cronici literare este editura HUMANITAS - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura HUMANITAS aici. Cartea Mers de voie. Cronici literare face parte din categoria Litere Critica Literara. Este o carte ușor de citit, are doar 120 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Mers de voie. Cronici literare și, de asemenea, sperăm că autorul Dan C. Mihailescu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde