Adriana Moroianu scrie cu o sensibilitate rară despre durere ca parte a existenței și despre nevoia fundamentală a omului de a-și controla suferința.
În centrul romanului se află invenția sistemului ECHO, un mecanism capabil să moduleze durerea umană și să o reducă până la un nivel acceptabil.
Omenirea descoperă, pentru prima dată, că poate trăi fără să sufere. Dar liniștea adusă de tehnologie devine treptat o altă formă de pierdere: pierderea intensității, a compasiunii, a sensului vieții.
Adriana Moroianu explorează cu luciditate granița subțire dintre salvare și renunțare, dintre libertate și anesteziere emoțională. Povestea nu oferă rețete de vindecare, ci o reflecție sinceră asupra modului în care învățăm să trăim cu ceea ce nu se mai poate repara.
E o carte despre nevoia de a continua, chiar și atunci când dragostea, pierderea sau memoria dor prea tare.
