În 383 de pagini, autorul prezintă un studiu introductiv despre istoricul Patrologiei și sintetizează repere din viață, activitatea și opera Părinților Apostolici, Apologeților creștini și reprezentanților școlii alexandrine.
În „Cuvântul inainte”, Părintele Profesor Constantin Voicu afirmă că „Patrologia trebuie să cuprindă, în primul rând, pe toți martorii învățăturii din primele opt veacuri, a căror viață și ale căror scrieri sunt, în general, în conformitate cu învățătura Bisericii și cărora tradiția creștină le atribuie o autoritate în privința doctrinei. […] Într-o lume în plin proces de secularizare, care și-a pierdut reperele morale autentice, în care confruntările de ideologii, chiar și cele de natură religioasă, tind să ne arunce în derută și haos, cunoașterea teologiei Sfinților Părinți poate contribui la o înțelegere mai bună a credinței ortodoxe și la capacitatea de a discerne mai bine între adevăr și eroare în exprimarea credinței creștine”.
