Din cuprins: - Legislația electorală din România în perioada 1866-1914; - Modernizarea sistemului electoral în viziunea partidelor politice; - Introducerea votului universal; - Unificarea sistemului electoral din România; - Critica votului universal în România interbelică.
Cu toate disfuncționalitățile din România, sistemul electoral a cunoscut o evoluție pozitivă de la 1866 pînă la 1937. Modernizarea a cunoscut un proces firesc din această perspectivă, România racordîndu-se la realitățile europene ale vremii. Evoluția sistemului electoral a fost oprită de instruirea regimului personal al regelui Carol al II-lea. Constituția din februarie 1938 a adus schimbări radicale, în sensul restrîngerii caracterului universal și democratic al votului. Prevederile electorale vor fi dezvoltate prin publicarea unei noi legi electorale în mai 1939, întocmită în baza principiilor corporatiste. "Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primul deceniu al secolului XX au avut un rol decisiv pentru dezvoltarea culturală, socială, economică și politică a României. Spiritul modernizării se simțea - într-o mai mică sau mai mare măsură în toate domeniile. Demersul modernizator a fost patronat succesiv atît de liberali, cît și de -conservatori, uneori diferind mijloacele, totdeauna ritmul, adesea procesele de intenție." "Ne propunem să refacem și să analizăm evoluția legislației electorale din România în perioada 1866-1937, insistînd în principal asupra dezbaterilor dintre partidele politice, asupra argumentelor aduse în favoarea reformei electorale, a democratizării regimului politic. Nu ne-am oprit și asupra legislației pentru alegerile comunale și județene, atît pentru faptul că, în linii generale, respectă aceleași principii cu alegerile parlamentare, dar și din considerente editoriale. Această carte, alături de Electoratul din România în anii democrației parlamentare (1919-1937), apărută în 2004 tot la Editura Institutul European, spera să ofere o imagine cît mai completă asupra sistemului electoral din România în anii monarhiei constituționale (1866-1937)." Sorin Radu O carte despre începuturile democrației românești, cu frămîntări și veritabile dezbateri ideologice importante nu doar ca aspect al trecutului istoric, ci și în relație cu contextul redemocreatizării din zilele noastre.
