Fenomenul umanitar este rareori considerat o ideologie, deși comportă toate caracteristicile acesteia. De cele mai multe ori, „umanitarul“ devine un concept în sine, ca și când a-l analiza, a-l critica, a-i demonta rotițele care îl alcătuiesc ar fi ceva șocant sau de negândit.
Acest „umanitar“, calificativ devenit substantiv, conform unei logici proprii unei ideologii dominante cunoscute, este abordat esențialmente din unghiul juridic, al drepturilor omului și dreptului internațional, din unghiul politic al gestiunii refugiaților, al conflictelor, al ingerinței și, chiar mai frecvent, sub aspect moral, decât în termeni sociali și de dezvoltare, fără a mai vorbi de amestecul emoțional mediatic ce maschează, mai degrabă decât clarifică aceste fenomene