Cartea de față își are începuturile cu mulți ani în urmă, când citind din plăcere diverse scrieri antice s-a ivit dorința să-mi adun și să-mi sistematizez pentru mine un bagaj variat de informații și idei.
A intervenit apoi un curs special privind istoriografia antică susținut de semnatarul acestor rânduri la universitatea suceveană, în anul academic 1998/1999, curs ulterior publicat în editura aceleiași universități (2000). Revenind peste ani asupra textului am constatat, din păcate, multe defecțiuni ale lui și chiar erori grave. Mea culpa! Continuându-mi lecturile preferate am descoperit că întrucâtva m-a cuprins un sentiment asemănător cu cel al lui Plutarh (iertată-mi fie asocierea!). Redactând biografiile eroilor săi, filosoful-moralist din Cheroneea, se destăinuie ca scriindu-le viața o face și în folosul lui, parcă i-ar primi pe rând în casa sa, îi cercetează îndelung și îi admira pentru frumoasele lor fapte. Citind proza fermecătoare a lui Herodot, textul sobru și elocvent al lui Tacitus, pătrunzătoarea cercetare a lui Polybios m-a îndreptat spre aceeași credință. Lărgind privirea asupra acelor scrieri antice mi s-a înfățișat vederii o variată și fascinantă literatură, prilej de a medita asupra perenității și chiar a actualității ei. De aici a rezultat eseul de față! Cartea tratează pe scurt multicolora paletă a istoriografiei antice de la apariția ei, acolo unde spiritul veșnic iscoditor și mereu novator al vechilor greci a făcut să se ivească istoria ca disciplină a spiritului uman. După cum se știe, lumea greco-romană, cea clasică, a fost creatoarea categoriilor noastre de gândire și între acestea este și scrierea istorică. Începând de atunci ea a devenit o „achiziție pentru totdeauna”, tezaur de înțelepciune, de morală, dar și prilej de a medita asupra trecutului în schimbătoarele lui deveniri. Se poate vorbi oare despre o cunoaștere integrală a istoriografiei vechi? Oricine se referă la ea își dă seama că ne-a rămas din naufragiul bibliotecilor antice numai o parte din această imensă operă, selecție datorată hazardului (de fapt, orice istorie în ansamblul său este o selecție!). În consecință, se vor face referiri, mai ample sau mai restrânse, numai la autorii ale căror opere s-au păstrat mulțumitor. Cititorul, dacă va exista vreunul, își poate pune o întrebare justificată: mai era necesară scrierea de față? Sunt deja publicate atâtea studii, monografii, sinteze de incontestabilă valoare! Cele de față nu se adresează însă specialiștilor, ele reprezintă o încercare destinată unui public cultivat, iubitor de istorie, ca să poată lua contact cu fascinanta aventură a istoriografiei antice. De aici un aparat critic restrâns și trimiteri bibliografice la cărți accesibile cititorului obișnuit, la nivelul mediu al înzestrării bibliotecilor noastre. Istoria, după cum spunea un distins învățat, M. I. Finley, este singurul domeniu al cunoașterii în care nu se poate începe cu începutul. Câți ori fi fost oare acei scriitori din vechime pe care nu-i cunoaștem? Dar, odată ivită această modalitate de a privi viața umană în complexitatea ei, avem convingerea că oricine își propune să știe câte ceva despre ea trebuie să se raporteze și la începuturi, fără cunoașterea lor este văduvit de perspectivă, mai cu seamă că acolo sunt marile modele. Cercetarea istoriografică nu este o distracție duminicală, cum spunea același învățat, după alte lecturi aprofundate, ea reprezintă pentru noi mereu acea reîntoarcere la origine. Ce își propune lucrarea? Schițarea unor scurte biografii, cu o pondere mai mare acordată operelor și concepțiilor asumate de istorici. În această privință s-a considerat că cel mai autentic vorbesc chiar scriitorii respectivi. De aici mulțimea și amploarea citatelor din cursul expunerii. Presupunem că varietatea și farmecul lor vor insufla la cititori dorința de a lectura ei înșiși aceste opere, o garanție a unei profunde receptări. Cele scrise în cartea de față nu pot suplini în nici un chip lecturarea cu răbdare și înțelegere a textelor vechi. Avertizăm, totodată, cititorii ca în demersul de față nu vor găsi noi puncte de vedere spectaculoase. Nu excludem ca cei avertizați să observe, după sistematizarea expunerii sau după asocierea unor fapte, să întrezărească mărunte observații de acest gen. Între altele s-a dorit individualizarea a două capitole, cu teme marginalizate în istoriile literare, unul privind istoriografia creștină considerată de clasiciști ca expresie a decadenței, ceea ce nu verifică întotdeauna, cel de al doilea se referă la istoricii mai târzii, de la sfârșitul antichității, cum ar fi Procopius din Caesareea. El este contemporan cu capodopera vechiului drept roman – Corpus iuris civilis și cu Iustinian care lasă să cadă cortina peste toată lumea antică (închiderea școlii filosofice de la Atena – 529, desființarea consulatului – 541 p. Chr. etc.). Abia după secolul al VI-lea scrisul istoric se sclerozează în cronici fără vigoare. și totuși la Constantinopol mesajul antichității nu piere, mai sunt scriitori cu spirit antic, rătăciți în plină epocă bizantină. Se va observa că scrierile antice, paradoxal, posedă mai puține informații decât cele pe care le cunoaștem noi despre timpurile relatate de ei. și acest lucru se datorează lui Herodot care și-a intitulat opera „cercetări”. Generații după generații au investigat, pe cai diverse și cu mijloace intelectuale mereu sporite, acel trecut. Rezultatele sunt spectaculoase, dar nu ne putem lipsi totuși de scrierile vechi. Nu ne propunem să devenim un lăudător temporis actis, știm că aceste istorii au confuzii, informații greșite, afirmații chiar ridicole; ca orice lucrări omenești fiind supuse erorii. În ansamblu însă capodoperele de atunci, neimitabile sunt veritabile modele de expunere literară a faptelor și de analiză a stărilor sufletești a făptuitorilor. Specificăm că în cele ce urmează s-a făcut apel numai la traduceri, subliniind aici că în limba română sunt traduse mai toate operele istoriografice antice fapt ce se datorează tradiției școlii românești de studii clasice. Această operă de restituire fiind un act de înaltă cultură, cum puține popoare l-au înfăptuit. Toate edițiile mai vechi sau mai noi, unele de o anvergură apreciabilă, citate la locul cuvenit, au ample studii introductive privind viața și operele autorilor ca și numeroase note explicative. Pe toate le-am folosit din plin, astfel că la sfârșitul fiecărui capitol s-a anexat o listă a traducerilor integrale cunoscute și folosite de noi, pe care nu le-am mai citat în aparatul critic. Mircea Ignat
Vechi Slujitori Ai Muzei Clio Mircea Ignat
- Autor: -
- An apariție: 2014 (vezi top cărți)
- Editura: CETATEA DE SCAUN
- Nr. pagini: 260
- Categorie: Istorie Universala
