Terapia Craniosacrală este o metodă de tratament foarte eficientă, care vine în sprijinul inteligenței proprii a corpului și a capacității lui înnăscute de a se vindeca. Zeci de mii de practicieni din lumea întreagă pot depune mărturie despre eficiența acestei terapii, care cunoaște o dezvoltare foarte rapidă.
În cartea Din inimă și mâinile mele, Kate Mackinnon împletește propria sa experiență legată de folosirea Terapiei Craniosacrale, cu studii de caz și explicații detaliate, ușor de înțeles, ale teoriei din spatele acestei metode de tratament. Chiar dacă nu ai mai auzit niciodată de Terapia Craniosacrală, sau dacă te-ai gândit că nu ți se adresează ție, sau dacă te afli, în prezent, sub altă formă de tratament, această carte are ceva pentru tine. Citind-o, vei afla tehnici simple, sigure, pe care le poate aplica oricine și pe care le poate primi oricine. Dar cel mai important este că vei dobândi o înțelegere mai profundă a puterilor uimitoare ale corpului omenesc și a modului în care, prin ajutorul personalizat oferit de Terapia Craniosacrală, corpul își poate găsi singur echilibrul și sănătatea. Kate Mackinnon a lucrat ca fizioterapeut mai bine de 20 de ani, ajutându-i pe oameni să creeze o stare de alinare și de sănătate în corpurile lor. Consideră că Terapia Craniosacrală este cheia redobândirii sănătății pacienților ei, iar rezultatele acestei forme de tratament sunt rapide și durabile. Pe lângă beneficiile ei intrinseci, această formă de terapie crește, de asemenea, eficiența altor tratamente pe care le primesc pacienții.Kate trăiește și muncește în Livermore, California. Site-ul ei: www.healingbodybalance.com. Fragment din prefața semnată de Wayne C. Dyer „Cu câțiva ani în urmă, știam foarte puțin despre terapia craniosacrală (TCS). În câteva ocazii am fost abordat de oameni care spuneau că sunt practicanți TCS și am beneficiat de câteva ședințe. Totuși, adevărul e că n-am simțit nimic și nu am putut să observ îmbunătățiri semnificative, de niciun fel. În general, simțeam o stare de relaxare timp de o oră, îi mulțumeam persoanei și asta era. Deși nu contestăm potențialul de vindecare al TCS, eram oarecum sceptic în ceea ce privește capacitatea de a mișca energia invizibilă, prin intermediul simțirii ritmurilor și a atingerii blânde. După cum spune refrenul unei melodii de pe Broadway, am încercat și n-am simțit nimic. Asta, până am început o serie de ședințe surprinzătoare și extraordinare de TCS, cu autoarea acestei cărți, Kate Mackinnon. Am avut prima ședință cu ea, în februarie 2010, la puțin timp după ce fusesem diagnosticat cu leucemie limfocitară cronică. La acea vreme, aveam un nivel energetic scăzut și eram oarecum șocat de această nouă condiție a vieții mele. M-am simțit binecuvântat că am avut parte de acest terapeut excepțional, care mi-a oferit două ședințe de TCS zilnic, timp de câteva zile. Din primul moment al primei ședințe cu Kate, am simțit o sursă de energie circulând prin întregul meu corp, în timp ce mă aflam întins pe masa de masaj. Acea sesiune a fost o experiență transformatoare pentru mine; când s-a încheiat, știam că tocmai se petrecuse ceva uimitor. Ceva ce nu puteam defini avea loc în capul meu și cobora pe coloana vertebrală. Mă simțeam energizat din nou, mai ușor și într-o stare de recunoștință față de Dumnezeu, pentru că mi-a scos-o în cale pe această femeie minunată, în aceste momente dificile din viața mea. Am lucrat cu Kate două ședințe pe zi, timp de patru zile. În două rânduri a lucrat TCS cu mine în timp ce pluteam împreună în ocean. Am trecut de la scepticism, la încredere deplină în această practică, în calitatea sa de metoda de a oferi energie vindecătoare, în locul altor modalități mai dure și riscante, specifice modelului medical alopat. […] Am fost extrem de impresionat de oportunitățile oferite de TCS, atunci când este efectuată de un practicant înzestrat, nu numai pentru vindecare, ci și pentru crearea unei stări de bine și de liniște interioară. De aceea, i-am cerut lui Kate să scrie o carte despre modul în care se poate atinge echilibrul și în care se poate îmbunătăți starea de sănătate, prin terapia craniosacrală. În cartea pe care o țineți în mâini, ea și-a pus toată experiența acumulată în anii îndelungați de cercetări și practică. Sunt extrem de încântat că pot scrie câteva cuvinte ca introducere la această remarcabilă lucrare. Este cu adevărat o comoară, plină de sfaturi practice în privința modalităților de a ușura tensiunea și stresul acumulate de mult timp, în corp. Nu e un manual tehnic pentru cei care doresc să învețe cum să devină terapeuți craniosacrali; mai degrabă, este scrisă pentru omul de rând, care dorește să se simtă mai bine și să-și ușureze orice disconfort supărător, prin folosirea unei metode ce nu implică medicamente sau abordări mai radicale, precum operația. Consider de mult timp că există o soluție spirituală la orice problemă. Am avut peste 50 de ședințe cu Kate, în ultimii ani, iar ea i-a ajutat, fără medicamente sau alte terapii fizice, pe numeroși prieteni, colegi și membri ai familiei mele; am simțit o prezență spirituală semnificativă în lucrul ei. Este o abordare a vindecării, subtilă și intuitivă, iar Kate și-a folosit propria intuiție și pentru a scrie această carte. […]”