Apariția acestui volum este prilejuită și dedicată aniversării a 150 de ani de la reglementarea primei organizări în corp profesional a avocaților din România. Legea pentru constituirea Corpului de Advocați nr.
1709 din 4 decembrie 1864 reprezintă prima reglementare modernă a exercitării profesiei de avocat, integrându-se în contextul general al marii opere legislative dintre anii 1864-1866, care a pus bazele statului român modern.
Principiile de organizare consacrate prin această primă lege a profesiei de avocat au supraviețuit trecerii timpului, multe fiind preluate în cadrul reglementărilor ulterioare, până la actuala reglementare a organizării și exercitării profesiei de avocat — Legea nr. 51/1995. Publicarea în prezentul volum, în facsimil, a paginilor din Monitorul Oficial nr. 65 din 23 martie - 4 aprilie 1865, care conțin primele „Tablouri Parțiale de Advocați spre a cunoaște Curțile și Tribunalele precum și cei inte-resați numele advocaților", reprezintă o incursiune istorică — necesară, am socotit noi — cu privire la nașterea profesiei de avocat în România, a cărei aniversare o avem în vedere.
De ce „în linia întâi a luptei pentru Drept"?
Pentru că avocații sunt cei care apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanelor, fiind primii care intră în contact cu nevoile juridice ale acestora.
Pentru că avocații sunt primii care filtrează problemele oamenilor, dându-le haina juridică potrivită, pentru a fi apoi analizate de judecători.
Inițiat și coordonat de d-na Monica Livescu, decanul Baroului Vâlcea, volumul reunește o colecție de studii juridice scrise de lectorii care au participat la Conferințele Baroului Vâlcea, unele fiind înseși prelegerile susținute în cadrul conferințelor sau chiar transcriptul unor dezbateri de la conferințe, cum ar fi Interpretarea legii penale mai favorabile – aplicare globală sau pe instituții? (dezbatere ce a avut loc în cadrul conferinței „Noile coduri penale – de la lege la practica”, pe marginea pronunțării Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal).
Veți avea ocazia să descoperiți în acest volum articole interesante, pe teme diverse și actuale, dintre care enumeram numai câteva:
• exercitarea profesiei de avocat – Directiva Bolkenstein – comunicările comerciale ale profesiilor reglementate (Călin-Andrei Zamfirescu); Dialogul inter-profesional dintre judecători și avocați (Rodica Aida Popa);
• protecția drepturilor omului – Efectivitatea dreptului de acces la Justiție în materie civilă (Corneliu Bîrsan, Monica Livescu); Principiul retroactivității legii penale mai favorabile în jurisprudență C.E.D.O. (Bianca Selejan-Gutan), Hotărârea C.E.D.O. în cauză Preda s.a. c. României. Da capo al fine? (Beatrice Rămășcanu);
• drept privat – Clauza voluntară de inalienabilitate (Valeriu Stoica); Independența patrimonială a soților în cadrul regimului primar imperativ (Marieta Avram); Competență și participanții în noul Cod de procedură civilă (Gabriel Boroi); Soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ (Eugenia Marin);
• drept penal – Cat de „globala” trebuie să fie aplicarea globală a legii penale mai favorabile? (Daniel Atașiei); Garantarea secretului profesional al avocatului în lumina noului Cod de procedură penală (Gheorghiță Mateuț); Controlul judiciar al actelor procurorilor (Mihail Udroiu).
În finalul volumului au fost incluse și concluziile unor anchete sociologice despre avocatură și mediul de afaceri, precum și opiniile și exigențele magistraților privind activitatea avocațială.
