Rezumat Arborele gnozei - Ioan Petru Culianu

„În aparență și numai în aparență, subiectul acestei cărți îl constituie studierea unor curente – mai întîi din domeniul religiei, apoi din domeniile filozofiei, literaturii și științei – care au în comun o serie de premise, cum ar fi aceea că lumea aceasta și Creatorul ei sînt, dacă nu de esență rea, cel puțin de esență inferioară.
Citește tot rezumatul cărții Arborele gnozei... Potrivit așteptărilor mele, cartea se va dovedi destul de incitantă pentru cei interesați de studiul Antichității tîrzii sau de istoria Evului Mediu; dar cred că noutatea ei fundamentală nu rezidă atît în masa de informații adunate aici, pentru prima dată, la un loc, cît în metodă. Concepția noastră modernă asupra istoriei este imprecisă și depășită. Are nevoie de o revizuire radicală, în lumina a ceea ce se petrece în unele arii mai sofisticate ale științei, a căror viziune asupra lumii a pornit să se modifice încă de acum un secol.” (Ioan Petru Culianu)   „Cel mai revoluționar aspect al gîndirii lui Culianu apare în ultima sa carte – publicată postum –, Arborele Gnozei. Sistemele gnostice, arată Culianu, au toate ceva în comun și sînt totuși diferite, formînd un fel de arbore binar care permite diverselor tulpini ale gîndirii gnostice să se permute de pe o cărare pe alta. Această dinamică a ideilor este mai puternică decît voința individuală și ea împinge grupurile și societățile să se miște în direcții diferite. Ideile, spune Culianu, formează sisteme care pot fi socotite obiecte ideale, existente în dimensiunea lor logică, iar aceste obiecte ideale se unesc și se separă printr-o ars combinatoria de tip matematic. Dacă natura este combinarea unor forme elementare, atunci religia, dar și ideile filozofice și științifice ascultă de legitați similare.” (Umberto Eco) Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Arborele gnozei?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Arborele gnozei și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Arborele gnozei scrisă de Ioan Petru Culianu. Arborele gnozei a apărut în anul Iulie 2015. O mulțime de cărți bune au apărut în anul Iulie 2015 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Arborele gnozei este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Arborele gnozei face parte din categoria Filosofie Universala. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 384 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Arborele gnozei și, de asemenea, sperăm că autorul Ioan Petru Culianu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde