Kit a crescut pe insula Barbados, înconjurată de dragoste și răsfățată de bunicul ei. Dar când acesta dispare, trebuie să plece pentru că nu se cuvine ca o față de șaisprezece ani să locuiască singură.
Știe că are o mătușă și un unchi care trăiesc în colonia Connecticut. Așadar, singură și disperată, pornește înspre ei într-o călătorie pe mare, către Noua Anglie. Când ajunge la destinație, Kit descoperă cu mâhnire un peisaj gri și umed, dar încă și mai tulburător i se pare modul de viață puritan din casa unchiului său. Nu-și găsește ușor locul acolo, dar asta până când o întâlnește pe Hannah Tupper, o femeie în vârstă, lângă care Kit simte că poate să fie, în sfârșit, ea însăși. Dar coloniștii o cred pe Hannah vrăjitoare. Dacă află că tânăra îi este prietenă, același lucru îl vor crede și despre ea. Kit trebuie să aleagă: să-și abandoneze singura prietenă sau să-i rămână alături, chiar dacă ar putea pierde totul? „Rar s-a mai întâmplat ca o carte să ne transporte în așa fel în viața din secolul al XVII-lea.“ New York Herald-Tribune „O carte remarcabilă, plină de energie și de empatie.“
