Părinții pun întotdeauna pe primul loc binele copilului lor și fie că are 3 ani sau are 14 ani, deja se gândesc la viitorul acestuia. Mai precis, ei se întreabă spre ce meserii vor trebui să-l îndrume astfel încât să-i aducă atât de mult dorită libertate financiară, dar și împlinirea sufletească, într-un cuvânt – fericirea.
La urma urmei, fericire este ceea ce ne dorim cel mai mult pentru copiii noștri. Cu toate acestea, în ritmul în care avansează tehnologia, nu avem de unde să știm ce meserii vor fi căutate peste 10 sau 15 ani. Totuși, știm un adevăr prețios care este valabil azi și cu siguranță va rămâne valabil și în viitor, și anume: cei care posedă abilitați de lider se vor bucura întotdeauna de succes, recunoaștere și împlinire indiferent de domeniul în care lucrează. Totodată, dezvoltând abilitățile de lider ale copilului tău, nu doar că-l conduci cu pași siguri spre success, ci îl și ferești de obstacolele mult temute de toți părinții – influența negativă a presiunii grupului. Dacă copilul tău își dezvoltă abilitățile de lider va face față cu succes presiunii grupului și tentațiilor riscante, deoarece își dezvoltă o puternică conștiință a propriului sine. Astfel, nu-i va fi frică să refuze cerințele cu care nu este de acord, pentru a fi acceptat de grup.Toți copiii, indiferent de personalitatea lor, pot să-și dezvolte abilitățile care definesc un lider puternic: responsabilitate și independență, luare de decizii, rezolvare creativă de probleme, comunicare eficientă, conștiința socială, cooperare și munca în echipă, flexibilitate și adaptabilitate. Dezvolta-ți abilitățile de lider cot la cot cu copilul tău deoarece tu ești pentru el primul model de lider. Ești supereroul lui și tot ce va vedea la tine va modela în comportamentul lui și în stilul său de gândire. Făcând toate aceste lucruri împreună, în viața de zi cu zi, îl echipezi cu abilitățile de care va avea nevoie în viitor, indiferent de domeniul pe care îl va alege. De asemenea, va învăța o atitudine sănătoasă de relaționare cu ceilalți, astfel încât suceesul său nu va fi bazat pe ceva trecător, ci pe propria personalitate și pe propriile valori. Cuprins: Introducere - Importanța dezvoltării abilităților de lider Capitolul 1 – Identitatea de lider în funcție de vârsta copilului Capitolul 2 – Leadership-ul, stereotipul de gen și tehnologia Capitolul 3 – Mentalitatea de lider și stilul parental Capitolul 4 – Activități individuale și de grup pentru dezvoltarea abilitaților de lider Capitolul 5 – Comunicarea nonverbală, educația și sportul
