După trei albume ce prezintă cele mai importante clădiri office din România, igloomedia lansează o nouă serie a colecției igloobest dedicată amenajărilor de birouri, un domeniu ce a cunoscut o dezvoltare extrem de dinamică în ultimii ani.
Într-o lume în care se pune tot mai mult accent pe identitatea vizuală, sediul unei companii reprezintă cartea sa de vizită, fie că ne referim la multinaționale cu sute de angajați, fie la birouri mici, cu activități în domeniile creative. Albumul Birouri din România. Design Interior va prezenta astfel o selecție a celor mai valoroase proiecte de amenajare realizate în ultimii ani, care îmbină cu succes standardele de reprezentativitate ale clientului și tendințele actuale cu privire la satisfacerea nevoilor angajaților. Arhitecți și designeri consacrați sau la început de carieră, multă creativitate și inovație, materiale de înaltă calitate și execuție exemplară sunt doar câteva dintre cuvintele cheie care definesc proiectele selectate.
