Rezumat Portretul vietii unui orfan - Ionut Tanase
Ionuț Tanase, câștigătorul sezonului 12 al concursului „Dansez pentru tine”, își spune povestea vieții în cartea Portretul vieții unui orfan. Aflăm despre copilăria chinuită, petrecută într-o familie cu părinți ca și inexistenți, dezinteresați total de cei cinci copii ai lor, despre perioada nesigură petrecută pe străzi, trăind din bani puțini, obținuți prin munca cinstită, aflăm despre preadolescență și adolescența petrecute în casele de copii, despre înfometare, frig, bătăi, trădări, lipsuri, suferințe.
Citește tot rezumatul cărții Portretul vietii unui orfan...
Și atunci când toate aceste greutăți l-ar fi înfrânt până și pe cel mai rezistent bărbat, acest copil plăpând se ridică în picioare și luptă pentru visul lui: să se realizeze prin dans și să le ofere un cămin fraților lui. Sunt multe lucruri emoționante în autobiografia lui Ionuț Tănase, însă ceea ce impresionează cel mai mult este faptul că, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieții sale, Ionuț își păstrează curățenia sufletească: nu povestește cu răutate, nu păstrează ranchiună, nu împroașcă în stânga și în dreapta cu noroi, deși ar fi avut mii de motive, iartă și trece mai departe cu seninătate. Deși toate traumele prin care a trecut ar fi putut lăsa urme adânci în sufletul și pe chipul lui, Ionuț reușește să își păstreze bunătatea, inocența și optimismul, fiind unul dintre puținii oameni care demonstrează ceea ce spune acel dicton celebru: când viața îi oferă lămâi, Ionuț Tănase le ia și face din ele limonada. Din toate acestea și nu numai, Portretul vieții unui orfan este, cu siguranță, autobiografia unui învingător.
Nu mă uit aproape deloc la televizor, de ani de zile, deci nu ştiam cine este Ionuţ Tănase şi nici că a câştigat un anume sezon al emisiunii Dansez pentru tine. Am avut mereu impresia că o singură emisiune la televizor, dincolo de sprijinul financiar şi popularitatea care pot fi de ajutor unor persoane aflate în dificultate, nu e în stare de fapt să ofere un acces empatic şi o deschidere adevărată spre o poveste de viaţă – şi asta pentru că a asculta şi a pătrunde în culisele şi în parcursul dificil sau glorios al cuiva cere timp şi răbdare, resurse pe care cel mai adesea, televiziunea le procesează cu o altă viteză, dictată de alte raţiuni decât necesităţile spectatorilor. Pe de altă parte, cărţile reuşesc totuşi, acolo unde televiziunea pierde, prin caracterul lor elaborat şi prin faptul că permit cititorului să trăiască, alături de protagonist dificultăţile şi victoriile, fără să fie doar ţinta unui bombardament de declanşatori emoţionali. Tocmai de aceea nu mi-a părut rău că am pornit în deplină necunoştinţă de cauză spre a afla povestea de viaţă a lui Ionuţ Tănase, un destin marcat de cele mai reprezentative şi mai dureroase handicapuri româneşti. E vorba de un tânăr care a reuşit să asume şi să construiască o normalitate, în ciuda circumstanţelor extrem de nefavorabile prin care a trecut. Portretul vieţii unui orfan (sunt ceva rezonanţe dickensiene în acest titlu) este autobiografia unui tânăr care nu a împlinit 30 de ani dar care a trăit experienţe pe care alţii nu le trăiesc nici într-o viaţă. S-a născut într-o familie care a fost destrămată de boala psihică a mamei şi de viciile şi vulnerabilităţile tatălui, a crescut alături de fraţii săi între două destinaţii cu reputaţie de fundătură de destin în România, Vaslui şi Valea Jiului, a îndurat frigul, foamea mizeria, a fost neglijat de bunici şi a fost nevoit să lucreze în piaţă, să spele parbrize în intersecţii. A trecut prin mai multe centre de plasament, a stat despărţit de unii dintre fraţii săi şi a fost martor la recăderile schizofreniei materne. A dormit în scări de bloc şi în gară, ba chiar şi într-un frigider dezafectat al unei pieţe, a fost exmatriculat de la şcoală, batjocorit de colegi. Şi, cu toate acestea, cu multă ambiţie, Ionuţ a reuşit să promoveze bacalaureatul cu notă mare, să se înscrie la universitate (nu pentru că l-ar fi obligat cineva, ci pentru că a realizat de timpuri că educaţia e un fundament al credibilităţii personale), a reuşit să se reîntâlnească cu fraţii săi şi să îşi dezvolte pasiunea pentru dans. Fără să beneficieze de sprijin financiar, de pile şi aranjamente, exersând departe de ochii publicului său, după ce a căpătat încredere în sine, în discoteci, Ionuţ a reuşit să treacă de preselecţia Dansez pentru tine şi să urce, ediţie de ediţie până în finala pe care a şi câştigat-o. Prima parte a volumului vorbeşte despre copilăria şi suferinţa supravieţuirii în circumstanţe destabilizante, în vreme ce a doua parte vorbeşte despre ascensiunea în competiţia televizată, despre oamenii care l-au impresionat şi despre neobositul efort de a deveni un învingător, prin propria sa muncă şi dedicare. Există un contrast evident între prima jumătate şi cea de a doua, între aerul sinistru şi sumbru al copilăriei şi triumfurile din tinereţe. Nu pare a fi însă nici o scamatorie a destinului la mijloc, nu e vorba neapărat (fie că împărtăşiţi sau nu credinţa lui Ionuţ Tănase în divinitate ) de un regizor cosmic care a gândit un happy end compensator pentru protagonist. E vorba în primul rând de luciditatea şi rezistenţa lui Ionuţ de a nu se abate de la drumul şi convingerile sale, de la onestitate şi muncă, e vorba de puterea sa de a nu se risipi în ranchiuni şi conflicte nenumărate, în vicii de timpuriu, e vorba de refuzul de a-şi transforma prezentul într-o răzbunare perpetuă la adresa trecutului dificil pe care l-a avut de îndurat. Toate aceste ingrediente pe cât de mărunte şi de naive, pe cât de inofensive în raport cu puterea conjugată a disfuncţionalităţilor româneşti au aşezat bazele echilibrate ale psihicului tânărului de mai târziu. Poate cel mai de preţ bun pe care a reuşit Ionuţ să îl conserve şi care probabil că a jucat un rol decisiv în progresul lui, dincolo de ambiţie şi de puterea de muncă este integritatea, capacitatea de a rămâne fidel unor valori şi unor principii, chiar şi atunci când poate ar fi avut legitimitatea morală să comită o mulţime de acte discutabile, tocmai din cauza situaţiilor dificile în care s-a aflat. Nu îmi fac iluzia că povestea lui Ionuţ este reprezentativă pentru cei lipsiţi de şansă în România, că este de fapt o voce a unei majorităţi silenţioase. Dar e impresionant să vezi cum tot ceea ce condensează România mai sinistru, la capitolul realităţi sociale: bolnavi neglijaţi, un sistem de asistenţă socială deficitar, violenţă, înşelătorii, abuzuri, povara supravieţuirii reuşeşte să se transforme nu neapărat în artă, dar într-o poveste de viaţă memorabilă care s-ar fi dovedit doar o fantezie naivă, dacă nu ar fi fost atât de adevărată. Descoperiţi acest volum de debut al lui Ionuţ Tănase! Nu veţi afla adâncimi literare şi nici reţete de succes operaţionalizabile, dar veţi trece prin experienţa exersării admiraţiei şi respectului destul de rare în societatea contemporană din România. E o carte despre puterea exemplului şi despre stările de spirit optimiste transmisibile. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro Citește mai puțin...
