Omul și-a constituit caracterul social al existenței sale odată cu crearea și stăpânirea focului pe care l-a consacrat a fi cel mai important factoral mediului, apoi prin redarea primelor manifestări coerente ale sacrului, prin înmormântarea celor asemenea lui.
Spre sfârșitul Paleoliticului mijlociu, dovezile existenței sacrului, ale spiritualității colective se înmulțesc, iar Homo sapiens, omul modern, crează și stabilește reguli, comportamente, canoane, de cele mai multe ori obligatorii pentru întreaga comunitate. Necesitatea unui fapt religios s-a impus, și noi constatăm că au existat cel puțin două etape (în ceea ce privește pictura animalieră): prima, în care putem vedea o religie consacrată animalelor periculoase omului, la Chauvet și Arcy-sur-Cure, aparținând Aurignacianului, și a doua, consacrată marilor erbivore, în Magdalenian, când animalelor periculoase le sunt rezervate spații obscure, neimportante, din geografia grotei. Între aceste două tipuri de creație artistică, se situează statuetele feminine – divinitatea feminină, cu multiplele sale roluri cultice. În același sens, am identificat sanctuare care conțin toate cele trei importante elemente specifice: creații artistice, vetre (prezența focului ca simbol cultual extrem de important) și morminte, care reprezintă atenția acordată celor trecuți, ca factor de continuitate spirituală, de trecere și transmitere. Vasile Chirică
