Abordarea remediilor naturale, a leacurilor cunoscute din străbuni sau descoperite chiar mai recent presupune înțelegerea faptului că organismul uman că întreg are un rol important în procesul de vindecare.
Apariția bolii constituie așadar produsul direct și evident a tot ceea ce mâncam, bem, respiram, aplicăm pe piele, gândim, simțim și credem.
Sănătatea naturală înseamnă remedii naturale. Este o concluzie logică și evidentă, atunci când găsim soluția în darurile naturii. Leacurile naturale sunt minuni ale naturii, iar reîntoarcerea noastră către practicile și terapiile naturale este o necesitate bazată pe un incontestabil temei. Remediile naturale sunt în principal amestecuri de plante, sub formă de pulbere sau extracte, foarte cunoscute pentru proprietățile și efectele lor benefice asupra organismului.
Afecțiunile detaliate în această carte țin de problemele cu care ne confruntăm destul de des și de care ne putem ocupa chiar noi înșine, de cele mai multe ori singuri, folosind în mod natural alimente, plante medicinale, ingrediente naturale, condimente, legume și fructe disponibile oricând în jurul nostru.
Informațiile din această lucrare te ajută să elimini în mod natural și eficient probleme legate de: dinți, dureri de cap, constipație, diaree, dureri de spate, afecțiuni ale stomacului, indispoziții ale ochilor, probleme diverse ale pielii, celulită, mătreață, căderea părului, răceală.
Consultant de specialitate Dr. Andreea Dragomirescu, medic specialist medicina de familie cu competență în apiterapie, fitoterapie și aromaterapie
Fragment:
" DURERILE DE CAP
Durerea este cel mai important și mai frecvent semnal al organismului, care ne avertizează asupra unor nereguli apărute.
Durerile de cap sunt des întâlnite și pot apărea în cele mai neașteptate situații. N.e pot crea disconfort și ne împiedică să lucrăm în condiții optime. Intensitatea, durată și localizarea lor este diferită în funcție de cauză care le-a produs, putând reprezenta un mic semnal de alarmă sau o simplă oboseală.
Printre cauzele majore ale apariției durerilor de cap enumerăm:
-stresul (agitația, conflictul, epuizarea, emoțiile reprimate etc.);
-abuzul de alcool și tutun;
- răceală și gripă, precum și alte infecții ale corpului;
- deshidratarea și carențele alimentare;
- oboseală oculară, afecțiuni ale ochilor sau alte tulburări de vedere;
-hipertensiunea, intoxicațiile sau intoleranțele alimentare;
- zgomotul excesiv, variațiile presiunii atmosferice sau aerul prea uscat;
- insolațiile;
- pozițiile vicioase ale coloanei verterbrale, poziția incorectă pe scaun;
-efortul fizic intens;
- efectele adverse ale anumitor medicamente; accesorii de păr care strâng prea tare părul sau încălțăminte prea strânsă.
Durerile de cap pot fi localizate: peste tot (asociate cu tensiunea și cu efectele adverse ale diferitelor medicamente), în zonele laterale (indicând o migrenă), în zona ochilor sau în spatele ochilor (în cazul migrenelor sau afecțiunilor sinusurilor), la nivelul frunții.
Durerea se simte în diverse moduri, ca o zvâcnire, presiune, ca o senzație profundă sau o durere surdă, amorțită. Indiferent de localizarea lor, durerile indică anumite perturbări la nivelul organismului. Soluții simple și naturale pentru eliminarea durerilor ușoare de cap și indispozițiilor asociate acestora.
1. Aerisiți încăperea și căutați să umeziți aerul din cameră.
2. Faceți tehnici de relaxare sau plimbări în aer liber. Mersul pe jos eliberează stresul și Îmbunătățește circulația. Faceți yoga, dans, exerciții fizice care vă binedispun. Faceți cel puțin 3o de minute de mișcare pe zi.
3. Consumați fructe și legume în stare crudă, sucuri, salate. Mâncați alimente bogate în calciu, magneziu, proteine, vitamina C. Foarte indicate sunt sucurile proaspete de citrice.
4. Hidratați-vă corespunzător. La primele semne de durere de cap beți un pahar mare de apă proaspătă. Puteți fi deshidratat fără să vă dați seama, iar aceasta duce deseori la migrene teribile. Când corpul primește apă el se relaxează.
5. Aplicați un cub de gheață pe ceafă. Poate alina durerea imediat. Puneți cubul într-un prosop și mențineți-I cat- suportați. Are efectul unei anestezii ușoare. Datorită racorki zonei afectate de durere, vasele sanguine se contractă, reducând circulația sângelui în țesutul dureros. în momentul în care gheață este îndepărtată, vasele se dilată din nou, iar sângele iriga zona dureroasă cu mai multă forță.
6. Faceți un masaj blând al capului, inclusiv gâtul și lobii urechilor. Apăsați cu buricele degetelor pe scalp, de la mijloc în jos și către urechi. Masați ceafa și lobii urechilor. Eliminați astfel tensiunea acumulată, iar durerea va dispărea.
7. Baie în apa caldă. Faceți o baleinainte de culcare, în care adăugați câteva picături de ulei esențial de lavandă, rozmarin sau mentă. (...) "
