Rezumat Motanul incaltat - Charles Perrault

"Motanul încălțat", clasică poveste a lui Charles Perrault, ilustrată de Daniel Tutunel și tradusă de Mălăescu Gabriel. Fragment din cartea pentru copii "Motanul încălțat" de Charles Perrault "Deși băiatul nu se bizuia prea mult pe aceste promisiuni, totuși, cum deseori observase trucurile înșelătoare cu care motanul prindea șobolani și șoareci, cum ar fi să se atârne de picioarele din spate și să se ascundă în grânele măcinate, ca să îi facă să creadă că era mort, avea oarece speranța că motanul îi va fi de ajutor în nefericita lui situație.
Citește tot rezumatul cărții Motanul incaltat... Nici bine nu a primit cizmele și tolba, că motanul a început să se echipeze, spre amuzamentul tânărului său stăpân. Și-a tras cizmele destul de repede și, punând tolba pe după gât, a apucat sforile de la gura ei cu labele din față și, încurajându-și stăpânul, a pornit la drum. Prima încercare pe care a făcut-o motanul a fost să intre într-un bârlog în care se aflau mai mulți iepuri. A pus niște târâte și niște. pătrunjel în tolbă, apoi s-a întins cât era de lung, de parcă era mort, sperând ca niște iepuri tineri (care încă nu știau nimic despre trucurile lumii) vor veni în scurt timp și vor intra în tolbă, ca să mănânce din delicatesele puse în ea. Abia se întinsese, că planul i-a și dat roade. Un iepure prostuț s-a furișat în tolbă, iar motanul a strâns imediat sforile și l-a legat fără milă. Mândru de prada lui, el a dat fuga direct la palat, unde a cerut să vorbească cu regele." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Motanul incaltat?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Motanul incaltat și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII MOTANUL INCALTAT PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE