Moartea lui Stalin (1953) a însemnat nu doar pentru URSS, ci pentru întreaga lume comunistă, sfârșitul unei epoci. Pentru regimul de la București, deși la vârful partidului destalinizarea a fost utilizată de Gheorghe Gheorghiu Dej în folos propriu, a deschis calea unei evoluții imprevizibile: tranziția de la internaționalismul proletar filosovietic la comunismul național, cu implicații majore în toate domeniile, inclusiv în cel al scrierii istoriei, chemată să ajute la construirea unei noi legitimități a puterii.
O lucrare detaliată despre avatarurile istoriei și istoriografiei românești, în această perioadă, despre raportul dintre presiunile politice și rigorile științei. O serie de documente de arhivă, până acum inedite, însoțesc expunerea.
